ZONA ZERO

Acasă e acolo unde-mi bate inima, sub un acoperiș din țiglă roșie ca focul

acasa-e-acolo-unde-bate-inima-sub-acoperis-de-tigla-rosie
Reading Time: 5 minutes

„Acasă” e acolo unde-mi găsești sufletul în fiecare colț de cameră, unde frânturi de inimă apar din loc în loc pe polițe, pe după uși închise, ascunse de perdele dantelate scăldate-n raze de soare. „Acasă” dăinuie de ani întregi sub același acoperiș care mă apără și de ploaie, și de întunericul din oameni. „Acasă” e unde mă poartă pașii după fiecare eșec sau reușită. Acolo mă regăsesc, acolo-mi oblojesc rănile și îmi sărbătoresc împlinirile, alături de tot ce îi este drag sufletului meu.

Când ne-am hotărât să locuim într-o casă cu arhitectură neoromânească veche de aproape 100 de ani, nu eram întru totul conștienți de investiția necesară pe parcurs. Știam doar că îi iubim zidurile bătrâne care au văzut mai multe zâmbete și au simțit mai multe lacrimi decât am putea concepe. Știam doar că a fost să fim a patra generație care își crește copiii între acești pereți înalți cu firide și stucatură, protejați de covorul de iederă verde. Și mai știam un lucru: că bătrânica noastră va fi din nou strălucitoare. Poate nu ca-n primii ani, dar pe-aproape.

TRĂINICIA LUCRULUI BINE FĂCUT

Cel mai probabil vă întrebați în ce condiție am preluat-o de la generația anterioară. Ei bine, clădită cu simț de răspundere și atenție maximă la detalii, casa cu iederă ar mai fi rezistat zeci de ani neîngrijită.

Cum zice bunica, „Altfel se făceau lucrurile pe vremuri, dragii mei.” Și are dreptate. Dar constat cu bucurie-n suflet că vremurile se schimbă. Românul experimentează pe pielea lui consecințele alegerii unei calități precare pentru lucruri esențiale. Investițiile făcute fără cap în locuința care ar trebui să le rămână copiilor, dar ea se deteriorează văzând cu ochii, afectează și sufletul, și buzunarul.

MATERIALE DE CONSTRUCȚII JOS PĂLĂRIA

Când vine vorba de materiale de construcții, noi am ales încă de la început să lucrăm cu produse calitative. Oricum ai da-o, nimic nu bate experiența în domeniu și calitatea produselor de top.

materiale de constructii variate

Poți găsi un raport calitate-preț excelent dacă îți pui mintea la contribuție și aloci timpul necesar unei mici cercetări de piață. Iar eu mă reîntorc cu drag la Vindem-Ieftin.ro de fiecare dată când începem încă o serie de renovări.

Avantajele sunt nenumărate, dar cel mai mult contează latura pragmatică a întregului concept. Într-o eră a vitezei, când facem tot posibilul să înghesuim 30 de ore în 24, ușurința de a găsi și de a achiziționa tot ce-ți trebuie din același loc este aur curat.

„Time is money”, cum ar zice străinii, în special în această perioadă incertă pentru întreaga lume. De ce nu ai folosi puținul timp liber pe care-l ai pentru a te bucura de liniștea căminului tău, în loc să alergi în zece direcții după materiale de construcții ori de câte ori ai nevoie? Rezolvarea problemei e la un click distanță.

Despre Vindem-Ieftin vă povesteam și la începutul renovărilor, iar avantajele unei comenzi la ei îmi salvează mereu timp și nervi. Pe lângă consultanța oferită de către echipa lor de experți, calitatea materialelor oferite și diversitatea producătorilor la care ai acces prin intermediul platformei contează enorm pentru noi.

CONSULTANȚĂ ȘI COMENZI ONLINE

Este cu adevărat lăudabil când o afacere reușește să se ridice la înălțimea așteptărilor din toate punctele de vedere. Cel mai greu mi se pare să lucrezi cu oamenii, iar consultanța în materie de orice fel de achiziție pare a fi un domeniu dificil.

comenzi vindem-ieftin

Echipa lor de consultanți, însă, face ce face și totul iese perfect. De la amabilitatea cu care ești întâmpinat la telefon sau online, până la atitudinea proactivă și serviabilă, Vindem-Ieftin te face să te simți apreciat. În calitate de client, mă aștept să fiu ajutată și îndrumată atunci când am nevoie. Iar când acest lucru se întâmplă, problema mea este pe jumătate rezolvată. Nu-mi mai rămâne decât să-mi pun produsele în coș, și să fac comanda.

Vindem-Ieftin este deja la un alt nivel de relații cu clienții. Și nu doar dacă faci parte din acel grup dedicat VIP. Să mă pot consulta cu un expert atunci când am îndoieli în legătură cu orice aș vrea să modific la minunata mea căsuță este un plus pentru mine. Nu de alta, dar sunt genul de persoană care nu se simte bine până când nu știe sigur că a făcut alegerea corectă. În special dacă e vorba despre locul în care vreau să-mi cresc copiii. Nu știu cum să vă zic, dar parcă dorm mai liniștită când am parte și de un sfat avizat.

SOLUȚIILE PERSONALIZATE VINDEM-IEFTIN.RO

Iar când renovezi o casă proiectată după cu totul alte trenduri, acel specialist este apreciat peste măsură! Mai ales dacă ai nevoie să acorzi o atenție sporită la cam tot ce ține de pereți și pardoseli. Formele uneori hexagonale ale camerelor, firidele din perete, chiar și ferestrele de mansardă cer achiziții de produse oarecum atipice, mai greu de găsit.

Uneori mă gândesc cu groază la eforturile adiționale pe care le implică această unicitate a casei noastre. Dar apoi îmi aduc aminte că am pe cine conta pentru ca „acasă” să rămână la fel de unică și specială, chiar dacă va suferi câte un upgrade din când în când.

comanda materiale constructii

Astfel, îmbinând frumusețea clasicului atemporal cu eficacitatea modernismului, casa noastră devine, pas cu pas, un loc care să ne reprezinte. Și în nicio instanță nu vom alege să distrugem farmecul micilor detalii care fac diferența. Asta se datorează faptului că de-a lungul timpului am învățat să punem un mai mare accent pe ceea ce contează cu adevărat.

Binele din sânul familiei nu se compară cu nimic. Căldura unui cămin, sentimentul de satisfacție când ajungi acasă, îți arunci pantofii cât colo și te cuprinde acea toropeală dulce—acestea sunt lucruri care nu au preț.

Siguranța că ești protejat de tumultul lumii de afară și de intemperiile vremii tot mai schimbătoare, cât și confortul tău și al familiei tale merită un plus de atenție, un plus de calitate. Pentru că dacă e ceva pentru care ai da totul, acel ceva este familia și locul pe care îl poate numi „acasă” fiecare părticică din tine.

„Acasă” este mai mult un sentiment decât un loc, și ia naștere între patru pereți care adăpostesc zilnic dragoste, înțelegere, relaxare și seninătate în priviri. Acasă, sub un acoperiș din țiglă roșie unde mi-am adunat laolaltă tot ce iubesc mai mult pe lume, inima mea se simte împlinită. Iar asta-mi este de ajuns pentru a merge mai departe în fiecare zi, cu capul sus și speranță-n suflet.

acasa in casa doppelreiter

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2021, sponsor Vindem-Ieftin.ro.

Sure foto: Vindem-Ieftin.ro, Freepik licență premium, poze proprii cu locuința, editare Canva

 

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments