CU CARTE LA CAP

3096 de zile, Natascha Kampusch (3096 Days)

3096 de zile, Natascha Kampusch (3096 Days)
Reading Time: 4 minutes

Din start vă spun că o parte din ceea ce mă așteptam să găsesc în „3096 de zile” nu a fost acolo, scris negru pe alb. Natascha Kampusch nu este o victimă care rămâne în interiorul traumei și după eliberare. Din contră. E o supraviețuitoare în adevăratul sens al cuvântului, un om cu un psihic construit pentru a-și trăi viața, în orice circumstanțe.

Chiar și în captivitate, Natascha a făcut tot posibilul să nu se victimizeze și să nu renunțe. Probabil a știut că acea cale ar fi fost sfârșitul pentru ea. Mai mult ca sigur i-ar fi adus moartea.

Recenzie „3096 de zile”

Trebuie să pun accent pe faptul că mica Natascha nu era un copil fericit. Anxietatea își făcuse loc în mintea ei și familia sa era responsabilă de asta. Cu frici adunate din cadrul familial, din mass media și de la școală, unde bullying-ul era la ordinea zilei, acest copil a pornit într-o zi aparent banală spre școală și s-a întâlnit cu cea mai mare frică a ei.

Într-o perioadă în care răpirile, pornografia infantilă și pedofilia făceau ravagii în zonă, Natascha urmărise cu sufletul la gură relatările despre fete exact ca ea ce fuseseră abuzate și ucise de către monștri cu chip de om.

Conștientizând pericolul străinilor de pe stradă, este aproape ilogic cum a putut fi luată în plină zi și urcată în dubița care-i va semna întemnițarea timp de 8 ani lungi. Asta dacă nu îi cunoști povestea. În acea zi, dorința de a fi văzută mai matură, mai capabilă, dorința de a fi validată drept un copil care face lucrurile cum trebuie, pe care te poți baza au sugrumat impulsul de a trece strada. Și de acolo totul s-a limitat pentru ea la o cameră întunecată aflată sub pământ.

Răpitorul său, Wolfgang Priklopil, un bărbat cu probleme psihice majore, reușește destul de ușor să își îndeplinească fantezia de a avea o mică sclavă închisă sub propria casă. Premeditat de ceva timp, actul său este cu atât mai monstruos.

Supraviețuirea în iad

După șocul inițial, însă, Natascha știe că va face tot ce va putea pentru a supraviețui. Regresând emoțional la o vârstă mult mai mică, la care copilul este în totalitate dependent de aparținătorul său, Natascha face tot ce i se spune și profită de anumite ocazii pentru a obține lucruri de care are nevoie și mâncare.

Cu toate acestea, abuzul psihic e la el acasă: lumina nu este aprinsă mereu, zgomotul făcut de ventilator este omniprezent, nu îi este permis să mănânce cât își dorește, este urmărită constant de către răpitor.

Iar dacă aceste lucruri nu erau duse la extreme în primii ani, transformarea sa într-o tânără domnișoară le-au accentuat și le-au transformat în adevărate picături chinezești.

Abuzurile la care a fost supusă se întind pe parcursul întregii perioade de captivitate, fiind atât sexuale cât și emoționale. Dar niciodată, cu toate umilințele la care a fost supusă, Natascha nu a cedat. Priklopil nu i-a zdrobit personalitatea, nu i-a înecat sufletul, și nu a reușit să o facă să se supună întru totul. Asta a ținut-o în viață, și instinctul ei de a lua deciziile corecte a fost uimitor!

Traiul cu abuzatorul a fost extrem de chinuitor, acesta înfometând-o până la extreme, lovind-o repetat cu bestialitate, uneori timp de ore întregi, umilind-o în fiecare zi. Dar ea l-a iertat și a pus pe seama psihicului defectuos acțiunile sale, lucruri pe care lumea din jur nu le-a înțeles atunci când a reușit în sfârșit să evadeze. Însă aceasta era singura cale de a nu înnebuni!

Gustul amar al libertății

Modul în care Natascha a vorbit despre traumele sale, faptul că a cumpărat casa în care fusese ținută prizonieră pentru a nu deveni loc de pelerinaj și circ pentru alți oameni instabili psihic, hotărârea sa de a nu poza constant în victimă au întors o parte din oamenii care urmăreau cazul împotriva ei.

De ce? Pentru că ne hrănim cu drame și victimizări. Pentru că vrem să ne batem cu pumnii în piept că ajutăm, când, de fapt, aruncăm celor în nevoie doar câteva firimituri din pâinea de ieri. Pentru că ne place să știm că suntem mai buni și că stăm mai bine decât alții, oameni amărâți, loviți de soartă. Pentru că ni se pare imposibil ca un om care a trecut prin atâtea să stea pe propriile picioare și să nu cerșească milă, milă pe care suntem oricând pregătiți să o împărțim cu surle și trâmbițe.

Mă bucur să văd un astfel de om, să văd o reacție rațională și de bun simț la toate mizeriile debitate de presă, să văd sfidare pură în fața abuzatorilor. Asta înseamnă că oricine poate supraviețui, chiar și cu ceva sechele, unor lucruri de neînchipuit. Asta înseamnă că un om care a suferit incredibil de mult poate să trăiască în continuare. Nu o viață de victimă, ci una reală, în care să se bucure de tot ce i-a fost refuzat vreodată.

Povestea Nastchei Kampusch redată în „3096 de zile” este speranța că orice victimă se poate reabilita, că puterea este acolo, înăuntrul nostru, și trebuie doar să o accesăm, să decidem NOI cum vrem să decurgă lucrurile.

Refuzul său de a poza în victima perfectă pentru a face deliciul presei a inspirat mii de femei abuzate și le-a dat putere. Răul va fi mereu acolo, pândind, așteptând momentul propice de a te îngenunchea. Dar tu nu îl vei lăsa. Ești mai puternică de atât!

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments