Uneori, toată răutatea asta a noastră mă seacă de puteri. O simt pe umeri, o simt în piept cum mă apasă, o simt prin vene cum încearcă să-și facă loc; o simt în cerul de amiază și în suflarea vântului de peste mii de acoperișuri. Și mă sufocă. Suntem răi. Hrănim orgolii, trăim pentru dispute înflăcărate care nu ne aduc nimic bun, nimic tangibil care să ne însenineze sufletul. Suntem într-o continuă goană spre nimic, scuipând venin în stânga și…
„De ți-aș pune mască, și n-ar mai conta decât omul care ești, cine-ai fi tu la sfârșitul zilei? De te-aș dezbrăca de statutul tău social și de strălucirea banului, și te-aș arunca la picioarele morții, prin ce s-ar măsura, atunci, importanța ta? De te-aș împovăra cu frustrarea neputinței în fața sistemului, și i-aș lăsa pe toți cei dragi ție la mâna celor corupți și a lucrurilor prost făcute, cât ai regreta din tot ce-i nefăcut? De te-aș despărți de soră,…
C-o fi da, c-o fi nu, Doar decide-te-amu Care pană măiastră, Care floare din glastră, Care zbor din pridvor, Ce cuvinte de dor Ai să-mi dai, n-ai să-mi dai Pe o gură de rai, Prinși în arșița verii, Beți de iadul plăcerii? De mă vrei, nu mă iei? Mă urmezi pe alei În al lunii polei Și te-ncrunți când la zei, Când la inimi mărunte— Dar c-o mână la frunte Iar mă lași printre ei… ~Inefabil — photo @pinterest…