„De ți-aș pune mască, și n-ar mai conta decât omul care ești, cine-ai fi tu la sfârșitul zilei? De te-aș dezbrăca de statutul tău social și de strălucirea banului, și te-aș arunca la picioarele morții, prin ce s-ar măsura, atunci, importanța ta? De te-aș împovăra cu frustrarea neputinței în fața sistemului, și i-aș lăsa pe toți cei dragi ție la mâna celor corupți și a lucrurilor prost făcute, cât ai regreta din tot ce-i nefăcut? De te-aș despărți de soră,…
C-o fi da, c-o fi nu, Doar decide-te-amu Care pană măiastră, Care floare din glastră, Care zbor din pridvor, Ce cuvinte de dor Ai să-mi dai, n-ai să-mi dai Pe o gură de rai, Prinși în arșița verii, Beți de iadul plăcerii? De mă vrei, nu mă iei? Mă urmezi pe alei În al lunii polei Și te-ncrunți când la zei, Când la inimi mărunte— Dar c-o mână la frunte Iar mă lași printre ei… ~Inefabil — photo @pinterest…
În astă lume sufocată De cerșetori și zei mărunți, De mână m-aș lăsa purtată Departe, colo sus, în munți. M-aș arunca în râu de verde, Rază de soare m-aș numi, Și-aș ține ușa la perete Fie de-i noapte sau de-i zi. Iar tu mi-ai fi mereu aproape, În vârf de munte, sub stejari Și mi-ai fi zeu sub cer și-n ape, Și-n cânturi de sticleți hoinari. ~Inefabil…
În lumea mea—curată distopie Cu nori de sânge pe-un deșert de fier, Ajung fugar, în plină reverie Și zăbovesc mirat sub al ei cer. Mă-ntreb mereu cum am găsit intrarea, Dacă-i aievea ori de-i doar un vis; Prin care ușă voi găsi iertarea, Și care se deschide-n pur abis? Și-alerg întruna pe poteci înguste, Pe-un drum cu dale aspre de granit, Printre clădiri ciudate și lacustre Spre-un mal de apă surd și infinit. Ce ochi mă urmăresc—nimeni nu știe, Sau…