Codul lui Zoran, Corina Ozon – Lupta cu viața

Mai jos de atât nu putea fi, deja simțea că trăiește în iad, ori sub iad este doar neantizarea.

Dacă te întrebai cât de jos poate ajunge un om, citește Codul lui Zoran. Cartea Corinei Ozon îți arată fața nevăzută a oamenilor străzii, cu toate adevărurile ei, cu tot ceea ce au fost ei înainte și ce i-a adus acolo, la pragul de jos al existenței. Cartea o puteți găsi în cadrul editurii Herg Benet, cărora le mulțumesc pentru oportunitatea de a intra într-o lume necunoscută mie, o lume ignorată de societate. Vă invit să porniți alături de Barbu în aventurile sale prin intermediul celor 240 de pagini condimentate cu drame personale și descoperiri misterioase, și să asistați la revenirea unui om la viață, cu pași mărunți dar siguri.

RECENZIE CODUL LUI ZORAN

Încă de la primul capitol am pășit alături de oamenii străzii pe drumul lor sumbru, urmărind decăderea unui individ cu tot ce implică ea. Credeai că a ajunge pe străzi este ceva destinat doar unui anumit tip de persoană? Te înșeli amarnic. Este de ajuns doar o greșeală, o serie de circumstanțe neașteptate, și poți ajunge la mila străzii, fără un acoperiș deasupra capului, fără un umăr pe care să plângi, cu speranțele călcate în picioare de soartă. Atât de ușor poți pierde totul!

Suntem ca niște implanturi în carnea planetei. Cine se adaptează, este primit bine. Cine nu, este scuipat.

Tocmai de aceea, în scurta călătorie prin timp și spațiu, oamenii, momentele trăite alături de ei și legăturile cimentate de vreme sunt tot ceea ce contează. Oamenii nu ți-i poate lua nimeni, decât Dumnezeu. Și tocmai în asta stă, de fapt, drama omului, că hotărârile divine nu pot fi schimbate nicicum. Așadar, pus față în față cu faptul împlinit, ai de ales: înoată sau mori. Și sunt mulți cei ce se îneacă, și sunt mulți cei ce nu poartă nicio vină pentru asta. Se luptă pentru acea gură de aer existențială zi după zi, și în spatele ochilor de o platitudine rece durerile își fac loc ca un vierme nesătul, minut cu minut, furându-le și ultimul strop de lumină.

Mereu va fi în noi un copil care plânge și unul care râde.

Dar oricât de jos ar ajunge, omul are o nesecată rezervă de mici bucurii ce îl mențin pe linia de plutire. Este înduioșător să experimentezi emoția nestăvilită a unui om în fața unei mese sărăcăcioase sau a ocaziei de a se îmbăia cum se cuvine. Lucruri ce poate nouă ne prisosesc aduc oamenilor străzii un moment de tihnă; iar oamenii de lângă ei—oamenii sunt tot ce au!

Aduse împreună de povești de viață zguduitoare, personajele din Codul lui Zoran aleg să își trăiască coșmarul la comun, punând chezășie și ultima bucățică de suflet înghețat care le-a mai rămas. Iar asta, cred eu, este ceea ce îl va salva mereu pe om din ghearele disperării—acea parte ultimă din el ce nu cedează, ce încă mai crede în dragoste, în prietenie, în frumos.

Toți trei își petreceau împreună serile, până dădea frigul. Trei suflete încercate, veniți de nicăieri și mergând niciunde, o replică tristă a celor trei magi, care nu aveau ce să prevestească, nici măcar propriul lor destin sau sfârșit, cel al zilei de mâine.

Dornic să facă parte din ceva doar al lui, ceva departe de văgăuna în care își duce zilele și mai aproape de omul care a fost cândva, Barbu decide să profite de o ocazie neașteptată ce îi apare în cale și pornește pe urmele unui mister de origini interlope, la brațul dreptății. Dezlegarea acestor ițe nu depinde doar de el, și curând i se alătură o suită de personaje care aduc cu ele propria piesă din puzzle. Împreună fac slalom printre dramele și mânăriile mahărilor capitalei, încercând să ducă la bun sfârșit o acțiune pe cât de curajoasă, pe atât de definitorie pentru fiecare în parte.

Motivele personale ies la iveală rând pe rând, dar scopul final este doar unul: împiedicarea uneia dintre cele mai mari rețele ale mafiei să își mai conducă afacerile mizerabile în București și nu numai. Finalitatea aventurii redă fiecărui personaj ceva ce fie se pierduse undeva pe drumul vieții, fie fusese smuls din mâinile lor de împrejurări, reconstruindu-i în oameni integri, oameni ce sunt văzuți și apreciați, oameni a căror contribuție ajută binele colectiv.

Codul lui Zoran este despre depășirea neputinței izvorâte din neajunsuri, despre clădirea unui sine mai bun, mai solid, cu valori mai greu de doborât; este despre ceea ce evităm să vedem, despre nedreptăți petrecute la marginea societății și despre oameni influenți care vând suflete. Codul lui Zoran este despre noi și despre cum putem întinde o mână de ajutor semenilor noștri—cine știe, poate într-o zi vei avea nevoie ca acel ajutor să îți fie returnat, acolo, pe marginea prăpastiei.

– Știi că șamanii spun asta, că pe timpul vieții, când avem supărări mari, se rup bucăți din suflet și le lăsăm acolo. Vindecarea e completă când faci pace cu toată lumea și cu tine, te întorci și iei bucata de suflet înapoi.