În lumea mea—curată distopie
Cu nori de sânge pe-un deșert de fier,
Ajung fugar, în plină reverie
Și zăbovesc mirat sub al ei cer.
Mă-ntreb mereu cum am găsit intrarea,
Dacă-i aievea ori de-i doar un vis;
Prin care ușă voi găsi iertarea,
Și care se deschide-n pur abis?
Și-alerg întruna pe poteci înguste,
Pe-un drum cu dale aspre de granit,
Printre clădiri ciudate și lacustre
Spre-un mal de apă surd și infinit.
Ce ochi mă urmăresc—nimeni nu știe,
Sau poate că i-am cunoscut cândva
Căci mă cuprind cu dor și ură vie,
Și teamă mi-e că nu voi mai scăpa.
~Inefabil
–
photo by Jean Walker
