Cuprins
În Florile pierdute ale lui Alice Hart aflăm cum se naște abuzul fizic și emoțional, cum victima ajunge să treacă prin fenomenul de clivaj, ceea ce, în termeni psihologici, înseamnă separarea unei părți din tine și ascunderea ei sub straturi groase de uitare, de renegare. Există posibilitatea ca acele părți ale personalității tale să nu le mai poți recupera niciodată, cu toată psihoterapia din lume, pentru că pur și simplu te-ai debarasat de părticica aceea de emoție care îți făcea rău pentru a putea rămâne funcțional în situația în care te aflai la momentul respectiv.
RECENZIE FLORILE PIERDUTE ALE LUI ALICE HART
Abuzul emoțional și violența în familie sunt fenomene atât de des întâlnite, încât s-ar părea că în rest le avem pe toate, și trebuie să ne torturăm între noi. Nu am înțeles niciodată cum este posibil să distrugi sistematic o altă persoană, mai ales una care ar trebui să-ți fie dragă, sânge din sângele tău, persoana de care ți-ai legat viața VOIT, sau cu care împarți spațiul în casă și-n suflet.
Alice este încă de mică aruncată în vârtejul emoțiilor legate de violența în familie, emoții de neînțeles pentru un copil. Să-ți vezi tatăl transformat, aproape peste noapte, din eroul cel mai mare pe care l-ai fi putut avea, într-un monstru cu fața schimonosită de ură—ură pentru tine, pentru mama ta, și pentru tot ce-i viu în jur—este devastator.
Dacă nu ați cunoscut răul provocat de astfel de lucruri, nu veți fi în asentimentul cărții decât pe jumătate. Dacă nu ați simțit dezamăgirea cruntă față de omul care ar trebui să vă apere de tot ce-i urât și rău în lumea asta, nu veți empatiza îndeajuns cu Alice și nu-i veți înțelege traseul în viață, perfect valid din punct de vedere al celor care studiază astfel de cazuri.
Probabil la fel ca mulți alții care au citit cartea, mă așteptam la dezvoltarea poveștii fiecărei ”flori” în parte. Dar poate că acesta va fi un sequel la cartea de debut, unul pe care l-aș aștepta cu foarte mare interes.
Am citit cartea electronic, cu toate că o aveam și în format fizic, și mi-am imaginat câte o pagină dedicată fiecărei flori ce reprezenta capitolul la care te aflai. Ideea a fost pe sufletul meu, metaforele fiind nelipsite din viața de zi cu zi sub forma unei încercări de multe ori nereușite de a-mi explica trăirile.
Cartea asta a trezit multe în mine. Lucruri îngropate. Uitate. Aruncate cât colo, pentru ca un nou început să se poată contura la orizont. Dar asta nu se poate întâmpla fără conștientizarea trecutului, fără asumarea unor lipsuri sufletești și a unor neajunsuri ce nu vor putea fi reparate niciodată. De câteva ori mi-am găsit un ”safe haven”, dar a trebuit să îl părăsesc. Viața nu e safe. Viața e plină de necunoscut și a trebuit să o iau ca atare. Dar acele perioade în care am putut să fiu eu lângă oameni aproape de inima mea vor rămâne mereu la loc de cinste. Și mi-e dor. Și le retrăiesc, sperând la o revedere.
Suntem mai întâi produsul familiilor noastre. Și mai apoi al autoeducației și al redresării prin propriile forțe. Suntem ceea ce suntem, și sperăm ca asta să fie de ajuns. În fiecare zi.
