ZONA ZERO

Jurnal de carantină, atunci când ești… mașină

Jurnal-de-carantina-atunci-cand-esti-masina

Ziua 7 de autoizolare la domiciliu (sau, în cazul meu, în garaj)

Aproape că nici nu mai știu cum se simte asfaltul sub roți sau cum e să torci de nerăbdare atunci când ești gata să pleci la drum. Și cel mai dor îmi este de sutele de peisaje pe care mi-e dat să le sorb din faruri cu nesaț când e rost de vreo excursie pe drumuri neumblate.

Pentru că oamenii mei sunt aventurieri, așa cum îmi place mie, și sunt prieteni cu natura și tot ce ne oferă ea; iubesc plimbările în sălbăticie aproape la fel de mult ca mine, și nu se dau în lături de la nicio provocare. Călătorim mult împreună, și pot spune cu mâna pe motor că sunt norocoasă că m-au găsit ei, și nu vreun omuleț posac și econom ce m-ar fi scos în lume doar în zilele de făcut piața. Îmi tremură ștergătoarele numai când mă gândesc la asta!

Iar drumul nici măcar nu este partea care îmi aduce cea mai mare satisfacție în toate perindările noastre! Peripețiile de pe parcurs sunt cireașa de pe tort absolut de fiecare dată. Nici nu vreți să știți prin câte am trecut, câți oameni extraordinari am cunoscut, și câte lucruri minunate și interesante am aflat despre noi înșine și despre lumea ce ne înconjoară.

Ca atunci când, pe un drum riscant de munte pe care intraserăm pentru că Laur „știa o scurtătură”, am dat peste un biciclist plin de noroi din cap până-n picioare. Fusese aruncat din șa fix într-o baltă, la impactul neprevăzut cu o rădăcină de copac răzleață. Din nefericire, avea piciorul rănit și nu se încumeta să-și lase bicicleta de izbeliște. Noroc cu nelipsitul suport pentru biciclete Thule Rideon, ce m-a ajutat să fiu eroina zilei în fața bietului accidentat!suport biciclete thule rideon

Pe drumul spre spital am aflat că bicicleta buclucașă era cel mai de preț lucru rămas de la fratele lui, la fel de pasionat de aventuri montane, dar plecat la muncă prin țări străine de ani buni. Nu se mai văzuseră de-o viață! Atunci l-am înțeles negreșit. E ca și cum eu aș concepe vreodată să-mi las covorașele auto achiziționate special pentru mine de către oamenii mei, undeva, la un colț de stradă. Nici gând de așa ceva!

Pentru că, vedeți voi, covorașele astea mă scot din încurcătură mai mereu. Au făcut-o atunci când eram la camping fără cort și o ploaie torențială ne-a luat pe nepregătite, iar cei doi mușchetari ai mei au dat buzna înauntru fără să mă-ntrebe, cu cizmele pline de noroi; au făcut-o atunci când nepotul Anei, Matei, a vărsat toată punga de chipsuri fărâmițate îndelung și metodic pe podeaua mea impecabil de curată; și știu că mă vor scoate de la ananghie de fiecare dată când ceva murdar și neprevăzut va apărea la orizont!

covorase auto jeep renegade 2014-prezent

Da, mult iubitele covorașe pentru mașină îmi sunt mereu aproape atunci când ne aventurăm departe de casă, alături de indispensabilul cârlig de remorcare Jeep, pe care l-am folosit deja de prea multe ori! Acum că mă gândesc bine, avem mai multe prietenii legate pe drum, cu cei rămași fără suflu-n motoare sau în roți, decât am reușit să încropim în mijlocul unui oraș cu aproape 2 milioane de locuitori. Iar asta trebuie să însemne ceva!

Prietenii noștri dobândiți astfel sunt unul și unul, și pe jumătate dintre ei i-am remorcat! Surorile mele suferinde au fost atât de recunoscătoare de ajutor, încât acum am mare trecere la cele mai recunoscute service-uri auto din țară—fiecare mi-a pus o vorbă bună la ea în oraș! Pentru că natura conectează, reconectează, și creează frumos și armonie chiar și atunci când e vorba de mașini de teren extrem de solitare și independente.

Carlig remorcare Jeep Renegade 2014-prezent

Și trebuie să recunosc, e bine să fii eroină pentru o zi. Crește carburantul în mine când îmi aduc aminte de vremurile bune! Dar ce să facem, pentru o perioadă nu avem decât să fim cuminți. Cu virușii nu-i de joacă! Nu am voie să ies nici până la colțul străzii, darămite pe coclauri cu ai mei.

Însă tot e bine. Am tot ce-mi trebuie la mine-n garaj, Ana și Laur mai pun din când în când de-un grătar aici, în grădină, iar eu vin cu muzica. Uneori pierd vremea stând la taclale cu bicicletele, când ni se ia de atâta odihnă. Punem la cale noi trasee pentru aventuri viitoare și visăm cu ochii deschiși la ziua de mâine.

Căci nu mai e mult, și voi porni din nou la drum, cu oglinzile pregătite, parbrizul lustruit, și mult, mult dor de ducă sub capotă! Până atunci, #stămacasă.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, sponsor AutoGedal.

*Surse foto: AutoGedal; Freepik licență premium.

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
1 Comment
cel mai vechi
cel mai nou
Inline Feedbacks
View all comments
trackback
Proba 6. Povestea unei mașini curajoase
7 luni

[…] Jurnal de carantină, atunci când ești… mașină […]