CU CARTE LA CAP

Privighetoarea, Kristin Hannah – Recenzie Colectivă

Privighetoarea-Kristin-Hannah-recenzie-carte
Reading Time: 4 minutes

Luna octombrie a fost încununată de o lectură sfâșietoare pentru clubul de carte, o lectură pe care am decis să o recenzăm împreună ca urmare a discuțiilor de pe grup. Privighetoarea lui Kristin Hannah ne-a aruncat în vâltoarea unei povești dure, cu o realitate mult mai grea în spate, ce depășește probabil orice carte. Am trăit alături de cele două eroine o parte din cel de-al Doilea Război Mondial—un război debordând de durere, suferință, iubire, neputință, supunere, de lagăre și foamete, de mâncare raționalizată, cozi interminabile și cartele pentru un colț de pâine mucegăită. Am plâns și ne-am revoltat față de istorie. Am simțit trăirile, zbuciumul, curajul și puținele clipe de fericire ale personajelor și am iubit fiecare rând. Cartea a apărut la editura Litera, în colecția Blue Moon, și-ți va aduce neprevăzutul pe noptieră de-a lungul a 476 de pagini.

RECENZIE PRIVIGHETOAREA

Însăși alegerea titlului vorbește despre cât de important este să avem printre noi oameni care salvează vieți, oameni care veghează asupra semenilor lor și care pot scoate binele din orice situație—îngeri păzitori în învelișuri de carne, ce plâng, râd și trăiesc la fel ca noi, dar care pot face infinit mai mult atunci când totul se dărâmă. Simbolistica privighetorii determină calitatea relațională, interumană a personajelor si tristețea imaginilor dezolante dintr-un cadru alteori de poveste. Cântul nu-i sună a iubire și a artă poetică —e trist, denotă tragedie; dar experiențele acumulate vindeca răni, și doar căzând, omul crește.

Privighetoarea este o carte despre putere și patriotism, despre războiul fățiș al bărbaților și lupta nevăzută a femeilor, fiecare purtându-și rănile cu mândrie; rândurile sale vorbesc despre calitatea umană, despre tărie de caracter și decizii luate scrâșnind din dinți, despre nemaipomenita încăpățânare a iubirii de a nu pieri niciodată, nici chiar în cele mai grele împrejurări.

Dacă am învățat ceva în lunga mea viață, acel ceva este asta: în dragoste, aflăm cine dorim să fim; în război, aflăm cine suntem de fapt.

Adevărata rezistență a unui om iese la iveală în condiții vitrege de stăpânire, de asuprire, de putere totală obținută prin teroare, fie ea la nivel individual, local, național sau global. Unele minți sunt ușor de manipulat, în timp ce altele sunt puternice în mod nesăbuit sau calculat. Sunt caractere care s-au făcut remarcate, care prin prezența lor au reconstruit o lume întreagă—pentru că doar atunci când haosul domnește, omul care ești cu adevărat iese în față și acționează conform principiilor ce îl ghidează.

Pentru bărbați situația era clară: mergeau la război și mureau sau erau luați prizonieri. Dar războiul de acasă l-au dus femeile—și asta pentru că nu au avut de ales. Au sacrificat totul pentru copii sau au luptat alături de rezistență; o mulțime de morți inutile. Iar supraviețuitorii au trebuit să trăiască cu răni fizice cât și psihice ce-au supurat o viață-ntreagă.

OEAMENI ȘI MONȘTRI

Realismul personajelor este uluitor, Isabelle si Vianne reprezentând bărbatul si femeia în război: Isabelle își duce lupta pe front, pe baricade, în timp ce Vianne este responsabilă cu menținerea unui cămin in mijlocul războiului. Involuntar asistăm la o comparație permanentă între caracterele-cheie și fără să vrem, rezonăm cu eroina a cărei liniaritate e concretă, constantă, doar pentru a realiza într-un anumit punct că ambele sunt nemaipomenite, fiecare încercând în felul ei să salveze tot ceea ce îi este drag.

Pe de-o parte, o avem pe Isabelle, o luptătoare înnăscută și o răzvrătită din fașă. Privighetoarea stăruie în cântec așa cum Isabelle stăruie în curaj, dovedindu-și cu fiecare pas că poate face absolut orice își pune în minte. Curând, ea ajunge să își canalizeze toate frustrările copilăriei și nedreptățile îndurate într-un patriotism fără seamăn, salvând vieți după vieți, dar în același timp salvându-se pe sine. Isabelle rezistă cu stoicism în fața presiunii psihice pe care războiul o pune asupra sa, trăind o viață încununată de vitejie și rămânând o idealistă până la sfârșit. Ea e interesantă prin opoziția cu femeile obișnuite, prin nonconformismul debordant, prin lupta continuă pentru drepturi și depășirea stereotipurilor. Și deși și-a dorit mereu o lume în care toți luptă pentru dreptate, cu capul înainte, realitatea războiului a fost alta pentru fiecare năpăstuit în parte.

Tanti Isabelle spune că e mai bine să fii îndrăzneț decât umil. Și că dacă sari de pe o stâncă, cel puțin o să zbori înainte să cazi.

Vianne, care la început nici nu voia să audă de război, cedează instinctului copleșitor de supraviețuire și datoriei de mamă. Responsabilă pentru mai multe vieți, spre deosebire de Isabelle, care se bucura de faptul că era singură și nu-și risca decât propriul viitor, Vianne întruchipează un înger păzitor, cu aripi frânte și inima cusută cu firul toleranței și al stabilității emoționale. Aceasta privește cum căminul ridicat cu atât de multă trudă se transformă într-o ruină—la fel ca sufletul ei; a fost plin, pentru ca apoi să se rupă în bucăți și să rămână într-o rână. Ușor, ușor, a început să se golească, să devină din ce în ce mai rece, din ce în ce mai sărac. Vianne e spiritul unei mame puternice, dornică să protejeze, dar și să fie susținută, la rândul său, cu afecțiune. Ea luptă la un cu totul alt nivel, și trebuie să își înghită amarul din deciziile luate pentru a salva vieți tinere ce încă mai au timp să zboare.

Orașul ei iubit era ca o curtezană, acum îmbătrânită și slabă, obosită și abandonată de iubiții ei. În mai puțin de un an, acestui oraș magnific îi fusese răpită însăși esența lui de ropotul neîncetat al cizmelor militare nemțești pe străzi, fusese sluțit de svasticile care fluturau pe toate monumentele.

Prezența inamicului în prim plan este un exercițiu calculat prin care autoarea scoate în evidență umanul ambelor tabere prinse în război. Prin ochii lui Beck am trecut de partea cealaltă a baricadei, și, la fel ca în Murind când vine primăvara, am înțeles încă o dată că și pentru soldații germani războiul a însemnat pierdere și familii destrămate. Comandantul ce intră în scenă ulterior reprezintă fața lipsită de compasiune a inamicului, răul întruchipat îmbătat de putere—dar fără el nu am avea spectrul naturii umane explorat pe de-a-ntregul.

Ceilalți bărbați ce joacă un rol esențial în desfășurarea evenimentelor, Gaeton și Antoine, sunt stâlpii pe care se sprjină, cel puțin emoțional, eroinele noastre. Atât de diferiți, dar totuși, atât de asemănători, ei reușesc să readucă stabilitate în viețile răvășite de război ale Isabellei și Viannei—unul în timpul luptelor, celălalt după ce totul se va fi terminat.

Privighetoarea pictează un tablou cenușiu al degradării unei societăți aflate sub ocupație nazistă, evocând rezistența personajelor drept sursă de putere interioară; creionează maturizarea caracterelor joviale și demontează mituri prin intermediul personajelor verosimile, alungând stereotipiile și prejudecățile de care este însoțit un război. Ne învață că, oricât de amplă ar fi nenorocirea pogorâtă asupra umanității, fără echivoc, dragostea învinge.

Rănile se vindecă. Iubirea dăinuie. Noi, oamenii, rămânem.

Mulțumiri fetelor din clubul de lectură pentru această minunată oportunitate de a pune laolată gândurile tuturor! Mulțumesc Alexandra Ale, Maria Lavinia Drăguți, Corina Fufza, Pătrăucean Georgeta, Mihaela Talmaciu, Byanca Elysa, Cristina Cîrstea, Florentina Huzea, Mădălina Popescu, Rodica Caragioiu Bacain, Andraş Andreea, Tudusciuc Cornelia, Kata Katrin, Tania Ofelia, Miha Udrea, Anamaria Stuparu Pădurețu.

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
2 Comments
cel mai vechi
cel mai nou
Inline Feedbacks
View all comments
Angela
Angela
5 ani

Bravo, fetelor! Hurey pentru spiritul de echipa! O treaba minunata a iesit!