CU CARTE LA CAP

Recenzie Prietena mea genială & Povestea noului nume – Elena Ferrante

prietena-mea-geniala-1-si-2

Prietena mea genială este o carte… genială! Nu credeam că îmi va plăcea atât de mult.

Vocea autoarei pare să vină din proprie experiență, dintr-un Napoli vechi de când lumea, unde expresia „înoată sau mori” este cu atât mai adevărată cu cât te afunzi tot mai mult în inima orașului.

Cartierele sărăcăcioase sunt prezentate într-o antiteză nemiloasă cu cele în care apartamente de lux cu vedere la mare se înghesuie pe linia orizontului, la care copii îmbrăcați modest visează cu ochii deschiși. Pentru că acolo, în mizerie, trebuie să ai un vis care să te propulseze, să te facă să mergi mai departe.

În timp ce băieței murdari și obraznici visează să preia măcelăria familiei, registrul de cămătărie sau afacerile necurate ale tatălui, fetițe zdrențuroase cu păpuși făcute din cârpe se gândesc la ziua în care se vor căsători și vor pune mâna pe un bărbat înstărit care le va scoate din sărăcia cartierului.

Dar două dintre ele visează să învețe, să scrie, și să devină faimoase și bogate prin intermediul cunoștințelor acumulate de-a lungul timpului. Și au și cu ce! Mințile lor avide de cunoaștere sunt diferite de ale celor din jur. Lila pare să promită cel mai mult, cu o inteligență nativă sclipitoare, o istețime ieșită din comun și o răutate pe măsură, în timp ce Elena se bazează pe multă muncă și pe o curiozitate pe jumătate împrumutată de la prietena ei.

Precum multe dintre gândurile pe care ajunge să le aibă despre societate, despre dragoste, ură, politică și lume în general, și drumul Elenei prin viață ajunge să fie atât de mult influențat de Lila, încât sunt momente în care o vezi cum se pierde în conturul personalității celeilalte. Momentele în care realizează că este propria sa persoană nu-i aduc decât confuzie, și tinde mereu să se reîntoarcă în cercul de atracție proiectat de prietena sa. Va deveni această atracție tot mai puternică, până când nu le vei mai distinge una de cealaltă? Sau, din contră, se va transforma în respingere? Doar timpul poate spune asta.

„Ce faci tu fac și eu”, însă, ajunge să fie un punct de plecare pentru multe evenimente puse în mișcare în cartier, și nu doar între cele două personaje principale ale romanului. Pentru că acolo, toată lumea este într-o continuă competiție, încă din fragedă pruncie: cine are cele mai frumoase haine, cine s-a căsătorit cel mai bine, cine are cei mai sârguincioși copii, cine e cea mai bună mamă, cine e cel mai înfricoșător bărbat, cine a pus mâna pe cea mai frumoasă femeie, cine s-a măritat cu cel mai bogat burlac, cine are afacerile cele mai multe; totul este despre cine e mai deștept, mai șmecher, mai frumos.

În Napoli-ul anilor ’50, totul este despre aparențe, despre ce ai ajuns în viață, independent de caracter. Iar unii visează să evadeze din acea lume golită de orice scop măreț. Câți vor reuși, însă?

imdb lamica geniale

În a doua carte, parcă totul începe să prindă propriul contur; prietenii din copilărie se împart în bisericuțe, își aleg simpatiile și antipatiile între ei, încep să se gândească activ la viitor și să își facă planuri, în detrimentul oricui le-ar sta în cale.

Reușita în viață pare să fie chiar după colț, cu toate că de multe ori se adeverește faptul că poți scoate omul din sărăcie, însă nu poți scoate sărăcia din om. Acolo, în cartier, sărăcia pare să-și fi pus amprenta în însuși codul genetic al celor născuți și crescuți în mizerie, în înjurături și scandal, în acea goană după bani și putere care, pare-se, nu se ridică nici măcar la un nivel la care să merite efortul.

Cu toate acestea, mici hiene își scot capul, una câte una, măștile cad, și fiecare își urmează propriul interes, indiferent câtă durere va provoca atingerea scopurilor personale.

Când antagonice, când apropiate în simțire, Lila și Elena intră în jocul vieții într-un mod periculos: Lila, cu o iresponsabilitate incredibilă, autodistructivă aproape, dar pe de-o parte, inevitabilă; Elena, cu un dute-vino al nehotărârii și o bâjbâială insuportabilă prin care riscă să piardă totul, încă înainte de a-l fi avut.

„Ce faci tu fac și eu” se menține pe poziții, doar că acum mizele sunt mult mai mari. Un singur pas greșit le poate pecetlui viața. Am simțit nehotărârea Elenei sâcâitoare, greșelile Lilei incredibil de evidente—ca și cum s-ar fi lăsat în voia sorții pe jumătate, cu ochii larg deschiși, chiar dacă ambele aveau tăria de caracter pentru a-și cârmi viața pe drumul dorit; ca și cum s-ar fi complăcut într-un cerc vicios al generațiilor anterioare.

Totul ia o întorsătură neașteptată, și cu toate astea, previzibilă. M-am enervat, am strâns din dinți și am oscilat între „a fost decizia ei”, „nu avea ce face” și „you get what you give”.

Ne facem propriul drum în viață, dar ce facem cu întâmplările de pe parcurs care nu depind de noi, care ne împing să ieșim din caracter și să luăm decizii cu totul nebunești? Ce facem când viața ne obligă să ne abatem de la cursul dorit? Pe cine dăm vina?

Nu știi niciodată dacă potențialul unui om va fi fructificat, decât atunci când, efectiv, se întâmplă. Nu știi niciodată ce îți rezervă viața, oricâte resurse ți-ar fi puse la dispoziție. Pentru că viața e ca un omuleț pipernicit și perfid care-ți dezvăluie lucrurile doar pe jumătate; cealaltă jumătate poate fi putrezită, sau poate fi de aur—iar asta nu depinde în totalitate de tine!

Vocea autoarei este, și aici, extrem de puternică, evocativă—te poartă peste tot cu ochii minții, prin toate ungherele Napoli-ului, printre tineri ieșiți la plajă, pe după uși închise unde violența în familie este la ordinea zilei, în inimi în care zac sentimente interzise, în minți care se zbat să înțeleagă realitatea socială și politică a vremii, în mâini care trudesc pentru a se ridica din mocirlă și a evada din previzibilul mizer.

Tumultul vieților tinere care își sapă fiecare propriul tunel, sperând că nu li se va surpa în cap, peste toate realizările de până atunci, este asurzitor. Întrebările, nelămuririle, indecizia, regretul—toate apar pagină după pagină, și te sfâșie. Iar sfârșitul nu face decât să te ducă cu gândul la o a treia carte în care totul se schimbă: pentru unii în bine, pentru unii în rău, iar pentru alții, cred eu, în dezastruos. Aștept să aflu!

*Surse foto: IMDB, La mia amica geniale

0 0 vote
Article Rating

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments