CU CARTE LA CAP

Jocul lui Gerald (Gerald’s Game), Stephen King – Monstrul din umbră

jocul-lui-gerald-recenzie

Gerald’s Game (Jocul lui Gerald), de Stephen King este unul dintre cele mai tulburătoare titluri ale autorului pe care am pus mână până acum. Extrem de focalizat pe anxietățile și fricile ascunse ale personajului, plotul reușește în acel mod ambiguu dar în același timp bine țintit al lui King să atingă unele puncte sensibile ale societății de astăzi—demoni care bântuie prin dulapurile unui număr mai mare de oameni decât ne-am imagina.

RECENZIE JOCUL LUI GERALD

Știm cu toții cât de mult ne pot afecta viața de adult șocurile emoționale trăite în trecut, din cea mai fragedă copilărie, până la sfârșitul adolescenței târzii. Nu există o anumită perioadă critică atunci când vine vorba de astfel de trăiri; toate sunt critice, și de ele depind formarea noastră ca oameni, ca viitori membri funcționali ai societății. Doar că mulți dintre noi purtăm pe umeri greutatea unor lucruri inimaginabile, care ne strâng în menghina subaprecierii și lipsei iubirii de sine, a îndoielilor vizavi de ceea ce întreprindem zi de zi, a hăului căscat în interiorul nostru, pe marginea căruia ne legănăm într-o ezitare continuă.

Jessie se luptă cu toate aceste neajunsuri, iar când ajunge în imposibilitatea de a fugi de negurile trecutului, pusă într-o situație fără precedent, întreaga panoplie de anxietăți o încolțește fără drept de apel.

Jocurile sexuale sunt sarea și piperul unei căsnicii de durata cum este cea a lui Jessie și Gerald, dar din când în când lucrurile pot lua o întorsătură atât de greșită încât cei implicați ajung la urgențe, victime ale unor accidente fără sens. Acesta pare a fi cazul și aici în primă instanță, însă odată cu apropierea nopții, Jessie își schimbă drastic părerea și panica începe să o cuprindă treptat.

Fantomele copilăriei vin una câte una să o oblige să-și aducă aminte de unde a pornit totul, de ce a devenit soția supusă și plictisitoare a unui avocat dintr-o suburbie cu gărdulețe albe, și cum și-a irosit viața încercând să scape de inevitabilul adevăr.

Abuzurile sunt la ordinea zilei în anumite familii, și am fi uimiți să aflăm că se întâmplă și pe la case mai mari, printre oameni educați și cu prestanță. Să fie oare partea întunecată a firii umane mai puternică decât ceea ce ne face să fim buni și iubitori unii cu alții? Să fie instinctele încă elementul primar care ne aprinde sinapsele?

În unele cazuri, aceste lucruri sunt mai aproape de adevăr decât am dori, și mii de copii ajung adulți cu sufletul în bucățele din cauza abuzurilor emoționale și sexuale din cadrul familiei. Vor mai fi ei vreodată fericiți? Vor mai avea puterea să își întregească sinele atunci când vor face față adevărului?

Unii reușesc să se vindece, deși nu văd cum ai putea accepta un astfel de lucru. Nu văd cum ai putea readuce din clivaj acea bucată de timp și spațiu ce a plecat odată cu o parte din tine, când tot ce nu-ți imaginai vreodată s-a întâmplat în locul în care trebuia să te simți cel mai în siguranță.

Pentru că demonii cei mai întunecați care ne bântuie sunt cei din imediata apropiere, cei cu chip de om; adevărații demoni sunt aici, lângă noi, și puterea pe care și-o asumă asupra noastră poate fi fatală.

Mi-a plăcut întreg discursul lui Jessie din acele zile de groază, acceptarea treptată a personalității sale multiple, precum și apariția neașteptată din umbre—personificarea a tot ce este nenatural în această lume, pândind într-un colț pentru a-i adulmeca frica. Minunat scris!

Aplaud încă o dată geniul lui King, un maestru al firii umane și al tuturor ungherelor întunecate în care ascundem părți din noi ce nu ar trebui să vadă niciodată lumina zilei. Ție de ce ți-e frică?

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments