CU CARTE LA CAP

Sinuciderea Ielelor, Ana Mănescu – Teama de cunoscut

Sinuciderea-Ielelor

Dacă asta îi tot ce am avut, atuncea am avut lumea.

Sinuciderea Ielelor a fost pentru mine o experiență multisenzorială, revigorantă, savurată într-o perioadă în care aveam nevoie să mai cred în povești. Scrierile Anei Mănescu eu ceva ireal, ceva care te atrage negreșit, dar de care îți este și puțin teamă; teamă de tine, pentru că Ana scrie cu sufletul, nu cu penița, iar o poveste astfel scrisă nu poate decât să trezească rezonanțe nebănuite în cele mai ascunse cotloane ale sufletului tău. Este prima carte a autoarei citită de mine, dar cu siguranță nu și ultima. Cartea o găsiți la Editura Herg Benet, cărora le mulțumesc pentru colaborare. Vă invit să îi răsfoiți toate cele 192 de pagini pe îndelete și să lăsați visul să rupă zăgazurile inimii.

RECENZIE SINUCIDEREA IELELOR

Într-o parte, durerea părea să se ridice ca aburii din supă, durerea se învăluia peste durere, durerea înmulțea durerea. Dincolo, nebunia făcea același lucru. Dacă le-ar fi pictat, vaporii ar fi fost în culori diferite, căutându-și norul lor, căutându-și victimele peste care să tune și să fulgere.

În Sinuciderea Ielelor, interpretarea răului și punerea sa în scenă într-un fel modern, dar totuși de basm, reușește să îți dea fiori; te asigur că te vei uita sub pat după un zmeu modern înainte de culcare! Dar nu ”zmeul” a fost mai mereu întruchiparea răului absolut în fiecare societate? Oare nu avem cu toții zmeii noștri, deghizați în toate neajunsurile din lume, în răutatea tot mai mușcătoare a omenirii? Poate că tocmai de acei zmei ne este frică mereu, nu de cei din vise.

Împletirea dintre poveștile cu zâne și basmul modern schimbă oarecum locul elementelor și rolul lor în desfășurarea acțiunii. În Sinuciderea Ielelor, Ana Mănescu dă ocazia răului să fie bun, binelui să greșească și prințeselor să se salveze singure. Face ca totul să pară aproape uman, să semene cu mine și cu tine, încleștați în inefabila luptă ce se cheamă viață. Ba chiar cunoaștem și prințese-eroine, adevărați cavaleri ai curajului și virtuții, cu sabii falnice mânuite nu fără pricepere în ale luptei. O viziune reconfortantă asupra eroilor din basmele copilăriei, demnă de o nouă eră în care nimic nu este imposibil. Oare nu aceasta este învățătura pe care ar trebui să o tragem din poveștile ce ne hrănesc mintea și sufletul?

Fetița traversă camera și deschise ușa, apoi ieși pe un hol lung, ca de han bântuit din cărțile pe care nu avea voia să le răsfoiască. Dar o făcea, desigur că o făcea, noaptea, pe sub cearceafuri, cu frica de poveste și cu frica de pedeapsă junghiindu-i găuri în stomac.

Autoarea ne îndeamnă cu succes să fim proprii noștri eroi, într-o lume în care doar asta ne mai poate salva. Pentru că da, încă mai există vrăjitoare care ne vor sufletul, regi iresponsabili și balauri ce aduc cu ei doar distrugere. Uitați-vă doar în jur și-i veți vedea, le veți auzi șuieratul malefic. Oare autoarea s-a inspirat din viața asta? Din mizeria și deznădejdea ce ne înconjoară deseori? Din strigătele generațiilor trecute? Sau aceasta este doar măiestria povestitorului jucându-și rolul, lăsându-ne să citim printre rânduri acele lucruri care se potrivesc mănușă crezurilor noastre? Îmi place arcuirea peniței sale, și jocurile de cuvinte presărate din loc în loc.

Sper că Ielele v-au făcut să simțiți. Ceva, orice, chiar și ceva groaznic.

Sinuciderea Ielelor a stârnit în mine nu una, ci un amalgam de simțiri, iar loop-ul infinit creat de autoare transformă cartea într-un manuscris aflat în afara timpului, ce te transpune în propria-i poveste, pe un tărâm în care magia încă nu a murit. Îmi doresc să revin cât de curând în lumea Anei Mănescu și aștept cu nerăbdare ca poarta dintre lumi să se redeschidă!

Ai grijă ce-ți dorești.
Și cât de clar o rostești.

Te-ar putea interesa

Lasă un comentariu

avatar
  Urmărește discuția  
Notificări