CU CARTE LA CAP

Tăcerea femeilor, Pat Barker

tacerea femeilor recenzie carte
Reading Time: 2 minutes

Deja a doua carte citită care are ca temă cucerirea Troiei, prezentând o parte din viața lui Ahile din spatele scenei războiului, „Tăcerea femeilor” este cu totul diferită față de ceea ce am întâlnit în paginile volumului Cântul lui Ahile.

Recenzie Tăcerea Femeilor

Văzut prin ochii lui Briseis, personaj aflat în epicentrul legendarei dispute dintre Agamemnon și Ahile, Războiul Troian este unul lipsit de romantism, lipsit de gloria Iliadei, purtând, în schimb, pecetea grea a crimelor săvârșite, a răpirii fetelor troiene și a sclaviei.

Folosite pentru plăcerile captorilor, de la cel mai mare comandant până la soldații de rând ce se bucurau de aceeași femeie zile întregi, sclavele de război nu erau decât bucăți de carne pe care și le împărțeau între ele mâini lacome și pline de sânge.

Frații, soții și tații acestora zăceau încă pe străzile din Troia când ele erau luate pe sus și duse în tabăra inamică pentru a uita că au o casă sau vreun drept. Singurul drept al femeii era să tacă în fața bărbatului chiar și atunci când era o persoană liberă, cu atât mai mult în mâini inamice.

Deși câteva opere romantizează legăturile dintre frumoasele troiene ce avuseseră un statut înaintea captivității și cei ce aveau acum drept de viață și de moarte asupra lor, nu pot să văd decât ceea ce poate fi calificat drept un sindrom Stockholm incipient, recunoștința de a fi încă în viață, indiferent de circumstanțe, și o dorință aprigă de a duce mai departe moștenirea genetică a strămoșilor.

Bărbații care au cucerit Troia

Ahile este un munte de mușchi și violență, un copil complexat de lipsa mamei, un războinic ce poate fi învins de acea parte din el care nu-și găsește locul, la hotarul dintre pământ și mare. Acesta o caută pe Thetis în părul mirosind de alge al lui Briseis, regăsind frânturi din ceea ce are, dar nu poate avea pe de-a-ntregul de la niciuna dintre ele: nemurirea de la cea dintâi, dăruirea completă de la cea de-a doua.

Frustrarea lui Ahile îmi pare că urlă dintre rânduri în mod asurzitor; neliniștea personajului este prezentă în fiecare gest, apărând în ochii mei ca un animal într-o cușcă prea mică, însetat de sânge, de o glorie care nu va fi niciodată destul de mare pentru a-l împlini.

Pe Patrocle l-am regăsit la fel de loial, la fel de integru, având același suflet bun și înclinație spre a îngriji, a hrăni mintea și trupul celor dragi, celor căzuți, celor fără de speranță.

Agamemnon, lașul suprem, este și aici întruchiparea comandantului ce stă în vârful piramidei fără a ridica un deget, în timp ce toată prada de război i se cuvine. Un șef, dar nu un lider, acesta este tot ceea ce poți disprețui mai mult la un bărbat, la un luptător fără sabie.

Deși despre femei, cartea vorbește foarte mult despre bărbații care le țin captive. Acțiunile celor din urmă le pun pe frumoasele troiene în ipostaze diferite, iar fiecare se delimitează de cealaltă prin deciziile luate. Însă fie că au ales să își iubească temnicerul, trăind pentru momentul prezent, fie că au ales să nu dea uitării faptul că împart patul cu cel ce le-a măcelărit familia, toate sclavele de război trăiesc sub același cer amenințător al taberei inamice. Vântul schimbării poate sufla oricând în direcția lor. Și nimic nu va mai fi la fel niciodată.

 

 

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments