CU CARTE LA CAP

Trenul Orfanilor, Christina Baker Kline

trenul-orfanilor-recenzie

Noile începuturi par imposibile uneori, iar încrederea în oameni poate dispărea într-o clipită—și nu va mai fi niciodată cum a fost. Trenul orfanilor este un exemplu al tăriei de caracter regăsită în oameni, chiar și în aceia cărora soarta le-a fost mai mult decât potrivnică o bună bucată de vreme.

Mă simt cu zece ani mai în vârstă decât sunt de fapt. Știu prea multe; am văzut oamenii cu ce au ei mai rău, în momentele lor de disperare și egoism maxim, și conștiința acestui fapt mă face precaută.

Apărută la editura TREI, cartea Christinei Baker Kline încearcă să redea într-un mod cât mai fidel atmosfera din acele timpuri, în care o mare parte din copiii imigranți rămași fără părinți pe continentul tuturor posibilităților deveneau ai tuturor, dar ai nimănui. Nu am putut să nu mă pun în pielea lor și să sufăr respingerea unor mâini care ar fi trebuit să fie calde; asprimea unor glasuri ce ar fi trebuit să aline; indiferența unor priviri ce ar fi trebuit să mângăie; răceala unor inimi puse acolo să ofere căldură.

E o copilărie jalnică, să știi că nimeni nu te iubește și nimeni n-are grijă de tine, să fii întotdeauna pe dinafară și să te uiți la cei dinăuntru.

RECENZIE TRENUL ORFANILOR

– Țestoasele își poartă casa în spate. Sunt, în același timp, expuse și ascunse. Sunt un simbol al tăriei și perseverenței.

Cu toții suntem un fel de țestoase în trup uman, unii mai mult ca alții. Ne purtăm casa în spate, și amintirile, și tot ce-avem mai bun, doar-doar le-om așeza povara într-un luminiș, vreodată. Doar că mulți dintre noi rămânem pribegi pe drumul vieții, cu umerii împovărați de trecut și cu privirea mereu în spate.

Viețile lui Molly și Vivian se oglindesc una în cealaltă ca paginile aceleiași file, plină de scrisul mărunt al sorții. Cum să fii bun când toți din jur îți sunt potrivnici? Cum poți găsi în sufletu-ți amar să ierți tot ce-ai pierdut? Cine te plânge pentru tot ce ți-a fost luat?

Știu ce înseamnă să pierzi totul, să te desprinzi de o viață și să cauți o alta. Și acum simt, cu o certitudine stranie, că mie probabil mi-e scris să învăț, iarăși și iarăși, lecția asta.

Dar chiar și cele mai vechi răni se vindecă, cu tratamentul potrivit. Iar câteodată nu e nevoie decât de cineva care știe să te asculte, care îți știe vulnerabilitățile și alege să nu profite de ele; câteodată, nu e nevoie decât să ai lângă tine un om.

De ce ar face cineva ceva pentru tine fără să aștepte ceva în schimb? Și oricum—cel mai adesea, nici n-o fac. Cel mai adesea, vezi ce e mai rău în oameni. Descoperi că majoritatea adulților mint. Că majoritatea oamenilor se gândesc doar la ei. Că prezinți interes pentru cineva doar câtă vreme se poate folosi de tine.

Și nici nu suntem atât de diferiți tu și eu, dacă stăm să ne privim o clipă ochi în ochi. Suntem copiii aceleiași lumi ce-și croiește propria distrugere cu măiestrie, înveninând de zor suflete din ce în ce mai tinere. Oare se va opri la granița dulce de lapte praf a prunciei, sau va merge tot mai departe, scriindu-ne în ADN deznădejdea? Și totuși, chiar și în cel mai întunecat colț, mereu există speranță. O găsim în lucrurile mărunte ce ne definesc și nu ne lasă să uităm de noi, ieșind la iveală ca o floare răzleață prin betonul arid al șoselei.

Am ajuns să cred că acesta e raiul—un loc în amintirea altora, în care dăinuie ce e mai bun din noi.

Te-ar putea interesa

2
Lasă un comentariu

avatar
1 Comment threads
1 Thread replies
0 Followers
 
Cel mai popular comentariu
Hottest comment thread
2 Autorii comentariilor
AlexandraOana-Crâmpeie de suflet Autorii comentariilor recente
  Urmărește discuția  
cel mai nou cel mai vechi
Notificări
Oana-Crâmpeie de suflet
Vizitator
Oana-Crâmpeie de suflet

M-ai făcut extrem de curioasă cu privire la acest roman. Felicitări pentru recenzia minunată și extraordinar de tentantă! <3