CU CARTE LA CAP

În așteptare, Adina Popescu – Înapoi în trecut

In-asteptare-recenzie

În așteptare, de Adina Popescu este o incursiune în alte vremuri, când soarele ardea mai blând, vara era doar despre vacanță și zâmbetele își făceau apariția la tot pasul; o incursiune în tinerețea fiecăruia ce aduce după ea melancolii la ceas de seară. Cartea o puteți găsi la Herg Benet și vă așteaptă cu povestiri în care veți găsi mici frânturi din voi.

RECENZIE ÎN AȘTEPTARE

Am trecut pe rând prin copilăria-mi cu miros de struguri și gust de dulceață de trandafiri, când leneveam în duzii bătrâni de la șosea și petreceam o bună parte din seară la gard, cu toți copiii de pe stradă. Nici până în ziua de astăzi nu am reușit să recreez acel sentiment de plenitudine, de siguranță, de certitudine că mă aflu acolo unde trebuie și nu-mi lipsește nimic pe lume. Oricâte lucruri vei dobândi, oricâte locuri vei străbate în viață, nimic nu se va compara cu o copilărie la bunici, cu zâmbete până la urechi și clătite cu cel mai bun gem din lume, cu cozonaci cât capul și după-amiezi pierdute lângă lac.

…și atunci, în liniștea aceea netulburată decât de țăcănitul mașinii și de cucul din ceas care anunța cum trec jumătățile de oră se năștea ceva frumos în sufrageria bunicilor mei, ca un început de cântec.

Am ajuns la adolescența mult prea zbuciumată, în care nimic n-a fost cum trebuie, nimeni n-a fost acolo pentru mine și nici măcar eu nu m-am înțeles în multe dintre momentele ce m-au îndoit ca pe o salcie, atât de aproape de pământ încât uneori credeam că voi rămâne acolo. Multe fețe și nume din acea perioadă au fost date uitării. Mai știe cineva cine e Mișu de la Facultatea de Inginerie, lângă care ai stat la acel chef târziu din biroul ziarului școlar? Sau Geanina, care îți cerea mereu țigări pe care le furai de la taică-tu? Nu mai știe nimeni; sunt doar umbre lăsate în urmă, pe care poate le vei trece într-o carte, cum a făcut Adina, când îți vei scotoci prin amintiri.

Liniștea nu aparține unui loc sau unei conjuncturi. Liniștea e, de fapt, peste tot, însă ajungem să n-o mai recunoaștem.

Trenul amintirilor m-a adus aici, în prezent, unde am luat ce e mai bun din toate versiunile mele și am început să-mi găsesc liniștea; pas cu pas, mai întâi timid, apoi tot mai hotărât, m-am îndreptat spre mine ca spre singurul loc de unde pot afla răspunsuri la toate întrebările ce m-au măcinat atâta amar de vreme. Încă le caut, și le aștern pe hârtie, ca să nu uit niciodată cine am fost, cine am vrut să fiu, și ce versiune a mea cioplesc în continuare în trunchiul vieții.

În așteptare miroase a dor și a veri sărate petrecute pe malul mării, a fata de demult care dansa în ploaie, a toți oamenii care nu mai sunt aievea, ci doar în vis, adânc ferecați în suflet.

Obiectele, chiar și unele banale, înseamnă mai mult decât povești, sînt rămășițe ale celor plecați.

Te-ar putea interesa

Lasă un comentariu

avatar
  Urmărește discuția  
Notificări