ZONA ZERO

Fii #SuperErouToday – Promovare de succes fără stres

promovare-de-succes-fara-stres

Atunci când ești antreprenor, zilele trec necruțător de repede în timp ce ești prins în diverse procese de management și promovare extrem de solicitante. Parcă ieri puneam bazele a ceea ce urma să fie a doua mea casă, și iată că se fac 10 ani de atunci.

Încă de la început am avut un plan bine conturat în minte despre cum îmi voi face cunoscută afacerea, dar totul a devenit mult mai clar în momentul în care am descoperit că Today Advertising deține cheia pentru o promovare așa cum îmi doream.

PORNIND DE JOS

Publicitatea creativă este mama succesului în afaceri, iar pentru business-ul meu acest lucru s-a dovedit a fi cât se poate de adevărat. Am pornit timid, cu fonduri personale și un credit bancar, dar în scurt timp librăria visurilor mele își câștiga locul printre celelalte afaceri de familie din oraș.

Colorat și cochet, interiorul purta amprenta mea la fiecare colț, și eram ca un părinte mândru de copilul său în prima zi de școală. Dar greul abia atunci începea! Ideile mele de promovare i se potriveau mănușă tânărului brand isteț și îndrăzneț, dar canalele prin care puteam să le pun în aplicare erau fie mult prea costisitoare pentru bugetul de început, fie se dovedeau a nu fi chiar pe placul meu.

Dar s-a făcut lumină în ziua în care Today Advertising mi-a deschis drumul spre folosirea cadourilor promoționale. Încă de la început, mi-au oferit exact ceea ce căutam!

Prima colaborare am avut-o într-o primăvară, când ploua cu găleata în fiecare zi și rămăsesem fără idei. Încă nu găsisem abordarea potrivită pentru un boost de publicitate prin intermediul produselor personalizate, dar eram familiarizată deja cu oferta lor, și din când în când mai dădeam câte o raită prin magazinul virtual. Până într-o dimineață, când ideea salvatoare mi-a apărut în fața ochilor ca prin minune.

O doamnă elegantă tocmai intrase pe ușă, zgribulită toată. În răstimpul de care a avut nevoie pentru a-și lăsa umbrela colorată în coșul special amenajat și a ajunge la rafturile cu cărți, eu hotărâsem deja ce trebuie făcut! Am dat imediat comandă de umbrele și sacoșe personalizate, și o greutate parcă mi s-a ridicat de pe umeri.

Deja îmi imaginam cum clienții vor pleca cu un zâmbet pe buze la vederea printurilor vesele de pe fiecare sacoșă. Am primit coletele cu promptitudine în zilele următoare, și mica mea campanie de fidelizare a avut un succes extraordinar. Calitatea produselor s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, spunând povestea brandului nostru exact așa cum este el: expresiv, trainic și dedicat.

Umbrelele oferite cadou clienților la achiziții mai mari, cât și colaboratorilor corporate au împânzit întreg orașul, și parcă străzile nu mai erau atât de posomorâte. Petele de culoare cu logo-ul meu pe margine se înălțau semeț dintre trecători, și atunci am știut că am pornit-o cu dreptul în această luptă continuă de a fi cel mai bun.

ÎN RITM SUSȚINUT

Nu a trecut mult timp, și mi-a fost oferită ocazia de a sponsoriza un eveniment de parenting destul de amplu, organizat la nivel de județ. Fără să stau pe gânduri, am apelat din nou la ajutorul partenerilor mei de nădejde de la Today Advertising. M-am oprit la o serie de notepaduri realizate din materiale ecologice, pe care le-am personalizat cu desene obținute de la grădinițele locale, alături de logo-ul nostru.

Mult mai târziu am aflat că multe dintre acele agende au devenit jurnale de activități, că au fost martore nenumăratelor excursii și evenimente de familie, și paginile lor au fost umplute cu amintiri prețioase. Iar eu am fost din nou #SuperErouToday, în timp ce lumea își aducea aminte tot mai mult de brandul nostru.

Librăria era tot mai plină, vânzarea de carte crescuse exponențial, iar produsele de birotică și papetărie erau la mare căutare de către companiile locale și nu numai! Și uite-așa, după 3 ani ne-am lansat și afacerea online.

PÂNĂ LA STELE

Cu pași mici, dar siguri, am ajuns să asigurăm necesarul de produse de birou pentru un număr impresionant de firme mici și mijlocii, și avem deja câteva școli și grădinițe care contează pe noi atunci când vine vorba de materiale de lectură. Dar nu am fi ajuns aici fără investiții regulate în promovare, menținând o implicare constantă în tot ceea ce facem.

Fiecare client business este primit în familia noastră cu un super-pachet de promoționale WOW, pentru a-i arăta cât de important este pentru noi. Totodată, angajații și colaboratorii noștri fideli sunt răsplătiți ocazional cu accesorii și gadgeturi utile care să îi ajute în desfășurarea activității la birou sau pe teren.

Pentru că fără ei, mica librărie de la colț de stradă nu ar fi atins culmi atât de înalte; fără apreciere reciprocă, fără un plus de valoare și un factor uman care să facă diferența, relațiile de afaceri nu rezistă și nu își ating potențialul, pentru niciuna dintre părți.

Fără cadouri promoționale deosebite, persoanele a căror atenție contează pentru afacerea ta nu vor ajunge să te cunoască, și brandul tău nu va ieși din anonimat. Este cu adevărat extraordinar să simți că ești văzut, că nevoile tale sunt satisfăcute pe deplin, în orice mediu. Iar asta o poate spune orice angajat, client sau partener care simte că te-ai gândit la el și la dorințele sale.

Fii #SuperErouToday și spune povestea brandului tău prin intermediul unei promovări eficiente, personale, care să te reprezinte 100% atât pe tine, cât și pe cei cărora te adresezi. Fii îndrăzneț. Fii cool!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, sponsor Today Advertising.

Te-ar putea interesa

1
Lasă un comentariu

avatar
1 Comment threads
0 Thread replies
0 Followers
 
Cel mai popular comentariu
Hottest comment thread
0 Autorii comentariilor
Autorii comentariilor recente
  Urmărește discuția  
cel mai nou cel mai vechi
Notificări
trackback
Proba 7. Salvează lumea de cadourile promoționale nașpa!

[…] Fii #SuperErouToday – Promovare de succes fără stres […]