ZONA ZERO

De la apartament la casă – Colțul de Rai unde povestea noastră prinde viață

„O casă este făcută din cărămizi și mortar, dar acasă este un loc clădit de oamenii care trăiesc acolo.” M. K. Soni

Întotdeauna mi-am dorit o casă a mea, cu o curte verde cât vezi cu ochii, înfrumusețată de o grădină cu flori multicolore și de un foișor intim, ferit de ochii lumii. În visul meu există și o terasă rustică, cu un divan comod pe care să-mi răsfoiesc romanele preferate, precum și o mică grădină de legume în care să-mi pot pune la treabă „degetul verde” având grijă de roșii cherry, ardei și castraveți.

Nu demult, totul a început să prindă contur, iar mutarea de la apartament la casă nu mai este doar un concept departe de posibilitățile noastre. Deși contextul în care acest lucru a devenit posibil nu este cel ideal, important este că el există! Cu toate că am sperat mereu la o casă ridicată prin propriile puteri, după pofta inimii, soarta a decis ca noi să fim aceia care vor duce mai departe comoara arhitecturală a familiei, un colț de Rai îmbrăcat în iederă, cu terasă, mult verde, camere spațioase și mansardă.

O CASĂ CU ISTORIE

„Arhitectura este sculptura locuită.” Constantin Brâncuși

Pe vremuri, tot ce era stricat se repara, iar oamenii erau cu atât mai fericiți. În ziua de astăzi, cu toate cunoștințele, ustensilele și materialele la care avem acces, este tot mai simplu să renovezi o casă veche și să repui pe picioare visul uitat al generațiilor anterioare.

Casele realizate acum zeci de ani, cu detaliile lor inedite și picturile murale din saloane, cu tavanele înalte și grinzile frumos cioplite din lemn de cireș mă fascinează. Iar acum am nemaipomenita onoare de a putea locui într-o casă ca o bijuterie, o casă ce-mi va schimba complet viața.

Luând în considerare perioada pe care o traversăm, suntem norocoși să avem un loc pe care să-l numim „acasă”, cu propria curte și destul spațiu pentru a ne putea desfășura în voie. Iar pe viitor, plusurile aduse de viața la curte se vor aduna într-un trai liniștit și împlinit, sunt sigură de asta! Cu toate acestea, renovările extensive sunt inevitabile atunci când iei în primire o casă care a ținut piept timpului atâta amar de vreme, și înhămarea la o astfel de responsabilitate nu este o decizie pe care să o iei ușor.

VINDEM-IEFTIN.RO TE SCAPĂ DE STRES

„Legea lui Keops: Nimic nu se construieste conform programarii ori bugetului.” Robert A. Heinlein

Mutarea de la apartament la casă este un proces extrem de stresant pe parcursul căruia vor apărea cu siguranță și surprize neplăcute. Sau cel puțin așa credeam până când am aflat de noile facilități oferite de Vindem-Ieftin.ro!

vindem ieftin.ro

Gândindu-ne că ar trebui să ne ocupăm mai întâi de repararea vechiului acoperiș, și mai apoi de renovarea camerelor, în timpul întocmirii listei de materiale am avut timp să cercetăm cu atenție piața, și am găsit în Vindem-Ieftin.ro cea mai bună opțiune pentru noi. Au o gamă largă de produse care ne interesează, de la țiglă ceramică și rigips, până la vopsea lavabilă, parchet, gresie și faianță, precum și întreaga gamă de accesorii necesare.

Am mai apelat la ei în trecut pentru reamenajarea apartamentului, și suntem familiarizați cu promptitudinea livrării și cu oferta calitativă de materiale de construcții de pe site. Dar portofoliul lor nu este tot ceea ce ne-a atras atenția de data aceasta. Încercând să țină pasul cu schimbările tot mai rapide ce survin în viață și societate în ziua de astăzi, Vindem-Ieftin.ro adaugă conceptului inedit dezvoltat pe site un grup dedicat clienților care apreciază un plus de calitate și experiență.

EȘTI VIP, N-AI BĂTĂI DE CAP

„Lumea e împărţită în două feluri de oameni: cei care consumă o grămadă de timp ca să economisească bani şi cei care cheltuiesc o grămadă de bani că să economisească timp.” Octavian Paler—Dar ce-ar fi dacă ai economisi din ambele, și încă ceva pe deasupra?

Noul serviciu de grup VIP se adresează celor care renovează sau construiesc o casă și doresc să salveze timp, bani și…neuroni! Pentru noi zicala „timpul înseamnă bani” este extrem de adevărată, ținând cont că lucrăm pe bază de proiect și orele dedicate muncii sunt direct proporționale cu finanțele ce intră în cont. Suportul dedicat oferit de către experții Vindem-Ieftin.ro clienților fideli este de o valoare inestimabilă atunci când vine vorba de folosirea tuturor resurselor într-un mod eficient.

imagine-reprezentativa-vindem-ieftin-vip-grup-8go-2f3ew

Acest grup dedicat VIP nu doar te îndrumă, ci îți pune la dispoziție câteva beneficii esențiale pentru a face procesul de mutare cu mult mai ușor, asigurându-te că vei termina renovările în timp util, fără bătăi de cap:

  • Primești consultanță specializată cu privire la lista ta de materiale. Nu spune nimeni să nu ai încredere în echipa de meșteri cu care lucrezi, dar o a doua părere nu strică niciodată!
  • Imediat ce îți sunt identificate nevoile, ai parte de un răspuns prompt, adaptat situației. Nicio renovare nu este la fel, iar pentru noi este important să avem acces la un serviciu personalizat.
  • Informațiile despre tot ceea ce ai putea avea nevoie sunt în același loc. Centralizarea e mama organizării, iar asta te asigură că nu vei pierde din vedere absolut nimic.
  • Economisești timp, aspect extrem de important atunci când vrei ca lucrările la casă să nu-ți afecteze prea mult munca și viața de zi cu zi.
  • Ai posibilitatea de a adăuga în grupul dedicat arhitectul, constructorul sau designerul tău, pentru o comunicare directă a nevoilor și a soluțiilor oferite.
  • Ai la dispoziție oferte personalizate de produse premium, iar acestea îți sunt livrate în condiții speciale, cum îi vine bine unui VIP!
  • Ai acces la statusul livrării în timp real, ceea ce te ajută să îți planifici ziua mult mai bine. Doar vrei ca totul să fie pregătit pentru descărcarea materialelor, nu-i așa?

Grupul VIP este perfect pentru noi, în ideea în care dorim să ne renovăm complet casa în care plănuim să ne întemeiem o familie. Poți apela și tu la acest serviciu, dacă:

  • Ai cumpărat o singură dată și dorești să achiziționezi produse din minimum 5 categorii diferite
  • Ai cumpărat de minimum două ori și dorești să achiziționezi produse din minimum 3 categorii diferite

PROBLEME REZOLVATE LA CAFEA—MAI UȘOR DE ATÂT NU SE POATE!

„Când construim, lăsați-ne să ne gândim că o facem pentru totdeuna.” John Ruskin

Imediat ce am aflat că am la dispoziție o întreagă echipă de profesioniști care au grijă ca primii pași în renovarea casei noastre să fie unii făcuți cu cap, m-am și înscris pentru serviciul VIP. Am fost contactată cu promptitudine de către un consultant, care a creat grupul de WhatsApp conform nevoilor mele. Mai departe, am apelat la serviciile consultanților din grup în ceea ce privește lista de materiale, totul în timp ce-mi savuram cafeaua de dimineață. După ce am făcut cunoștință, discuția mea cu aceștia și cu Directorul Comercial a decurs cam așa:

Eu: Mă bucur să primesc ajutor specializat. Casa noastră va arăta minunat!

Consultant: Ne bucurăm să vă putem ajuta. Vă stăm la dispoziție pentru orice nelămuriri.

Eu: V-am trimis acum lista de materiale necesare și suprafețele care urmează să fie renovate. Vă rog să-mi spuneți ce credeți în legătură cu opțiunile alese și cantitățile necesare. Casa are peste 80 de ani, iar pereții necesită îndreptare și consolidare. De asemenea, parchetul din lemn masiv trebuie schimbat cu ceva rezistent, care să completeze stilul arhitectural. M-ar interesa să știu dacă recomandați anumite produse care să se preteze mai bine nevoilor noastre.

Consultant: Am primit lista. Fiecare dintre noi va prelua materialele din divizia de care se ocupă, și vom reveni cu oferte de produse exclusiv selecționate din portofoliul nostru pentru dumneavoastră, precum și cu eventuale sugestii.

Eu: Super! Trebuie să precizez totuși că o mare problemă o avem la acoperiș. Țigla originală este din aceea veche, foarte frumoasă de altfel, și am dori să mergem tot pe ceramică. Îi dă un aspect aparte. O ofertă bună la acest produs ne-ar scoate din impas! Căutăm țiglă ceramică cu un raport-calitate-preț excelent pentru a putea amortiza din cheltuieli. Este destul de scumpă…

Consultant: Vom face tot posibilul să vă oferim o soluție promptă și potrivită dorințelor dumneavoastră. Lăsați totul pe noi!

Eu: Perfect! Mulțumesc mult pentru tot. Cum procedăm mai departe?

Consultant: Mulțumim și noi! Vom studia necesarul de materiale și vom lua în considerare cerințele dumneavoastră. Vă vom contacta în cel mai scurt timp pentru a discuta pe marginea ofertelor de la fiecare departament.

Eu: Este OK așa. Zi frumoasă în continuare!

Consultant: Asemenea vă dorim!

Cu inima ușoară, am închis chatul și mi-am sorbit ultimele guri de cafea. Am știut atunci că al meu vis frumos va primi cele mai bune „îngrijiri”, iar la final totul va fi exact așa cum ne-am dorit. Acum nu-mi rămâne decât să mă gândesc la cum îmi voi organiza lucrurile odată ajunsă în noua casă, pentru că restul e pe mâini bune. Ofertele trebuie să sosească, și sunt sigură că vom primi soluții optime din partea echipei care se ocupă de grupul VIP.materiale-constructii-onlineComparat cu alergătura prin magazine și depozite, căutând transport pentru materialele care-ți doboară mașina sau nu intră în portbagaj, cu zecile de liste refăcute la sânge, dar pe marginea cărora se strecoară mereu câte ceva de care uiți până în ceasul ultim, cu îndoielile în legătură cu sfaturi ce se bat cap în cap vizavi de cantitatea de lavabilă sau glet necesară, ceea ce Vindem-Ieftin.ro oferă clienților este incomparabil mai bun, mai rapid, mai eficace!

Este extrem de important cum îți plănuiești visurile. Odată puse pe hârtie, fiecare mecanism care preia părticica lui trebuie să meargă ca uns, altfel te vei împotmoli într-o serie de erori de judecată, incertitudini sau calcule proaste. Viața nu este exactă, dar este minunat să poți aproxima cât mai bine eforturile necesare pentru atingerea unui scop! Iar punerea la punct a unei case este unul dintre cele mai nobile scopuri. Ai grijă căror mâini îl încredințezi!

„Dăm formă clădirilor noastre; apoi ele ne formează.” Winston Churchill

Articol scris pentru SuperBlog 2020.

*Surse foto: Vindem-Ieftin.ro, Freepik – licență premium.

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments