BUZZStore

Arome din trecut, arome din prezent – Țesături cu iz de mare și parfum de orhidee

Reading Time: 3 minutes

Când eram copil, în casa bunicilor, fiecare cameră avea un miros specific, pe care mi-l aduc aminte și acum: în bucătărie mirosea mereu a sos de roșii, în „sală” mirosea a frig și a dulceață, în cămară a usturoi, în saia a sare și a grâu, iar în camerele de dormit mirosea a proaspăt și a cald. Nu, nu vreau să descriu altfel mirosurile din casa bunicii. Fix așa mi le amintesc, scurt și clar, cu toate detaliile posibile.

PROSPEȚIMEA DIN DULAP

Însă cel mai mult îmi plăcea mirosul din dulapul mare, din ultima cameră „bună” de la stradă. Acolo, unde bunica își ținea cele mai de preț rânduri de haine, pături și așternuturi, în dulapul din lemn masiv pe care se odihneau mai mereu 2-3 plăpumi făcute pe comandă la croitoreasa turcoaică din sat, mirosea a nou, a prospețime, și a mentă; uneori adulmecam urme de naftalină și lavandă, dar mereu aroma din dulap te invita parcă să te învelești în toate acele straturi de țesături.

Încă de atunci s-a născut în mine dragostea de a purta haine care miros a „curat”, plăcerea de a mă cufunda în cearceaful proaspăt spălat doar pentru a-i simți aroma. Iubesc parfumurile împrumutate hainelor de către balsamurile de rufe, am crescut cu ele, și îmi place să le schimb destul de des.

De o lună îmi răsfăț simțurile cu balsamul de rufe Lenor Fresh, alternându-l cu Lenor Chic, și mă învălui în miresmele minunate, create special pentru a trezi emoție. 

Concepute cu ajutorul experților în arome și parfumuri, noile balsamuri Lenor pe care am avut ocazia să le testez au un miros delicat, care persistă, și mă ajută să păstrez acel sentimen de „bine” și proaspăt în dulap pentru mai mult timp.

Diminețile cu Fresh mi-au adus aminte de coșul de rufe al mamei, care mereu spală câte ceva, și de mirosul de proaspăt dintre așternuturi pe care îl adoram în zilele de weekend, când puteam rămâne în pat și nu eram nevoită să alerg către școală.

Parfumul marin a fost întotdeauna principalul reprezentant al prospețimii în casa mea, și îl folosesc des și în baie și toaletă pentru atmosfera plăcută pe care o menține timp îndelungat. Poate că îmi place și pentru că aduce marea la mine, o mare dragă pe care nu o vizitez destul de des.

Cât despre aromele de vanilie și orhidee ale celuilalt balsam de rufe, unul elegant de această dată, care te invită la visare, nu pot spune decât că m-am atașat de acest miros și este exact așa cum îl descrie numele: Chic. 

Este minunat pe hainele din țesături groase, împletite, și se combină excelent cu celelalte arome pe care le folosesc pe corp, cum ar fi cele de la gelul de duș sau laptele hidratant.

Sunt adepta aromelor dulcegi, cu note orientale, exotice, iar Lenor Chic mi s-a potrivit cel mai bine dintre cele două variante. Am înțeles că există și perle parfumate pentru rufe, cu aceleași parfumuri ca balsamurile lansate de curând, și sunt destul de curioasă cum s-ar comporta pe prosoape și lenjerii de pat. Părerile sunt împărțite, dar eu chiar aș încerca varianta Chic în combinație cu balsamul cu același nume.

Per total, experiența plăcută de testare la sfârșit de 2020 și început de 2021 a dat un boost garderobei mele, și mai ales păturilor pufoase pe care le spăl des în perioada aceasta. M-am răsfățat în aromele Lenor, și mi-a plăcut sentimentul de bine oferit; îmi aduce aminte de zile mai simple, când totul era cu mult mai ușor și mai luminos.

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments