ZONA ZERO

Vibrații din natură – Energia cristalelor în Hygge

cristalele-naturale-si-hygge
Reading Time: 6 minutes

Fiind privită drept arta intimității, hygge este un concept danez ce îndeamnă spre confort și serenitate în viața de zi cu zi, asigurând o existență încântătoare. Sunt îndrăgostită de tot ceea ce hygge promovează, și am pornit cu drag pe drumul spre un eu mai bun și un spațiu înconjurător mai cald și mai primitor. Dar pentru a îmbrățișa acest concept, este necesar să încep transformarea cu locurile în care aleg să îmi duc traiul și să îmi câștig pâinea—casa și biroul. O perspectivă altfel asupra propriului stil de viață poate părea înfricoșătoare la început, însă există atât de multe mici schimbări care, odată făcute, ne pot îmbunătăți considerabil viața!

Promovând creșterea satisfacției cu sine și cu propria existență, hygge ne îndeamnă să avem grijă de noi în toate modurile care contează, prin toate metodele pe care le avem la îndemână. Iar energia cristalelor terapeutice este unul dintre cele mai plăcute moduri de a ne înconjura de tot ce înseamnă creativitate și frumos.

ENERGIE PURĂ DIN INIMA NATURII

Reprezentând bucăți pure de natură ce se formează adânc în măruntaiele pământului, de unde împrumută o parte din vibrațiile și energia lor benefică, cristalele sunt elemente deseori trecute cu vederea când vine vorba de amenajarea spațiului interior. Acestea pot aduce echilibrul în viața noastră, ne pot ajuta la vindecarea trupului și spiritului, și sunt excelente în purificarea spațiului personal. Așadar, ar fi o idee bună să le găsim un loc în viața noastră celor cu ale căror calități rezonăm, și nu un loc oarecare.

Infuzate cu mii de ani de cunoaștere, cristalele pot fi folosite în nenumărate feluri pentru a ajunge la acel izvor nesecat de energie din interiorul lor, cel mai la îndemână fiind amplasarea acestora în diferite camere din casă, conform specificului lor și a ceea ce dorim să obținem de la ele.

pietre-in-functie-de-ce-iti-doresti

În timp ce așezarea oricărui cristal într-o cameră va aduce aproape imediat un plus de pozitivitate atmosferei și de estetică decorului, potențialul acestuia va fi atins doar dacă respectăm anumite reguli. Poziționarea anumitor cristale pentru casă în funcție de ce ne pot oferi este esențială, și fiecare dintre noi își poate alege orice consideră că îl poate ajuta. Îmi doresc o schimbare în bine a mediului ambiental și a tot ce înseamnă rutina zilnică, și imediat ce voi termina cu renovările, o multitudine de cristale își vor găsi locul lor în încăperile mele preferate din casă. După ce am studiat cu atenție proprietățile fiecăruia, am ales câteva cristale naturale reprezentative cu care cred că mă voi înțelege de minune!

CREATIVITATE ȘI CLARITATE

Deoarece lucrez de acasă, este important să îmi delimitez spațiul de lucru pe cât posibil, pentru ca energiile mai puțin bune ce izvorăsc din orele lungi de muncă să nu ajungă în spațiile menite relaxării. Energia pozitivă a cristalelor mă va susține în acest demers, canalizând toate emoțiile benefice procesului de creație în biroul din care uit câteodată să mai ies.

Prima mea opțiune ar fi un ametist; acest cristal este unul cu o varietate de aplicații, amplificând o arie largă de energii. L-aș așeza la intrarea în birou deoarece stimulează creativitatea și pasiunea pentru activitatea întreprinsă, ceea ce înseamnă că nu m-ar lăsa să îmi pierd concentrarea sau să mă plictisesc. Ajutând mintea să lucreze mai cu spor, ametistul reușește în același timp să ne mențină calmi și relaxați în timp ce muncim, ceea ce îl pune pe un loc fruntaș în ceea ce privește pietrele pe care mi le-aș dori în camera de lucru.

Mai mult, este un cristal pentru zodia capricornului, zodie în care m-am născut, acest lucru potențându-i efectele asupra mea. Recomandat pentru domeniul IT și pentru cei ce lucrează cu publicul, ametistul aduce un plus de intuiție acolo unde este nevoie—și intuiția este bine-venită întotdeauna la locul de muncă.

Alături de ametist ar sta malachitul, ce simbolizează prosperitatea și atrage norocul de partea noastră. O manifestare a succesului și încrederii în sine, acest cristal reprezintă stabilitatea și ne ajută să rămânem fideli principiilor în care credem. Statornicia și loialitatea este importantă pentru clienții mei, și este esențial să îi întâmpin cu încredere în mine și în soluția oferită. Cu un plus de noroc de la malachit, contractele vor fi ca și semnate!

Bufnita-pietre-semipretioase-malachit

Aș adăuga aici și câteva cristale de sodalit, pentru inspirație. Se spune că în vechime artiștii se foloseau de acest cristal pentru a accesa ideile de geniu, sodalitul ajutându-ne să săpăm adânc în interiorul nostru pentru a găsi acel ceva nemaipomenit pe care-l putem oferi lumii, esența tuturor eforturilor noastre. Stimulând conversația neîngrădită și imaginația, sodalitul ar fi nelipsit de pe biroul meu.

DRAGOSTEA TRECE PRIN STOMAC

Deși munca este o parte importantă din viața mea, gătitul este activitatea care mă relaxează și îmi readuce buna dispoziție în fiecare zi. În camera mea preferată din casă, primul cristal la care aș apela ar fi cuarțul roz, bine-cunoscut pentru calitățile sale care promovează dragostea, relațiile romantice sănătoase și înțelegerea în căsnicie. Deși locul lui de drept în orice casă ar fi în dormitor, eu nu aș ezita să îi găsesc un colțișor și în bucătărie, încăperea unde ne întâlnim pentru a savura mese plăcute împreună. Dragostea este cel mai important ingredient din orice rețetă, și cu ajutorul acestui cristal vindecător vom prepara cele mai gustoase bucate iar atmosfera de la ora cinei va fi încântătoare de fiecare dată!

De asemenea, câteva cristale de turmalină neagră pentru protecție și eliminarea energiilor negative trebuie să ajungă și în bucătăria mea, ajutând la o mai bună înțelegere între oameni și promovând tiparele pozitive de gândire. Fiind prietenă cu tot ce-i verde, pusă în mica jardinieră cu plante aromatice turmalina neagră ar fi în mediul ei, și noi am urma-o!

CE E VAL CA VALUL TRECE

Mai departe, încăperea din casă în care ne „dezbrăcăm” de ziua ce-a trecut pentru a intra în zona de relaxare și a ne reîncărca bateriile este, fără îndoială, baia. O baie lungă cu spumă poate netezi orice frunte încruntată; un duș fierbinte poate alunga orice gând negru de peste zi. Iar cu un cristal alături, voi fi ca nouă în fiecare seară.

Un bol din sticlă plin ochi cu acvamarin, ce aduce cu el puritatea și claritatea apelor de la care și-a împrumutat culoarea și numele, este ideal pentru amplasarea în baie, acesta stimulând claritatea minții. Drumul către liniștea interioară este pavat cu acvamarin, s-ar putea zice, deoarece acest cristal terapeutic curăță corpul de emoțiile negative. Fiind o piatră potrivită pentru zodia racului, care este și zodia partenerului meu, sunt sigură că ne va ajuta să pornim în fiecare zi la drum curați ca lacrima, și să ne așezăm în pat seara liniștiți și împliniți.

acvamarin-brut

PURIFICARE ȘI REÎNCARCARE

După lăsarea întunericului, între cearceafurile curate, fiecare dintre noi căutăm liniște sufletească, încercând să facem pace cu toate neajunsurile pentru a o lua de la capăt a doua zi. Și dacă un cristal ne poate ajuta să facem asta, atunci acesta este piatra Lunii, cunoscută și drept „piatra noilor începuturi”. Aș pune câte una sub fiecare pernă, sperând la atingerea armoniei interioare și la fortificarea mentalului pentru a face față noilor provocări din ziua următoare.

Capacitatea pietrei Lunii de a elimina stresul și energiile negative sunt completate de puternica energie feminină de care acest cristal debordează, contribuind la echilibrarea hormonală și fiind un adevărat simbol al fertilității și senzualității.

În dormitor ne odihnim în fiecare noapte, ne conectăm spiritual și fizic cu partenerul, și tocmai de aceea, în spațiul unde toate aceste lucruri se întâmplă, avem nevoie de energii armonioase. La echilibrarea acestora va contribui jadul, un cristal pe care mi-l doresc prezent în spațiul de odihnă și relaxare, un aducător de armonie în toate aspectele vieții. Considerat propulsor al înțelepciunii, compasiunii, modestiei, dreptății și curajului, jadul are în prim plan o echilibrare energetică generală și este supranumit și „piatra visurilor”.

Nu aș renunța nici aici la cuarț roz și ametist, așezate împreună într-un colț luminos pentru a echilibra energiile yin și yang dintre noi și a întări legăturile de familie, prietenie și iubire.yin yang cristaleDupă cum se pare, cristalul superstar pentru mine este ametistul, și pot spune cu mâna pe inimă că îl veți putea găsi aproape în fiecare ungher din casa mea. Nu pot da greș cu o astfel de alegere, la cât de versatile sunt cristalele de ametist! Și datorită faptului că înclin spre aducerea laolaltă într-o completă armonie a tuturor obiectelor dintr-o încăpere, efectul estetic nu poate fi decât îmbunătățit cu câte un cristal pe ici pe colo, în care lumina se va reflecta jucăuș sau misterios, în funcție de momentul zilei, umplând camera cu vibrații pozitive și pline de optimism.

Suntem cu toții praf de stele; suntem molecule ale aceluiași întreg, și răspundem cu sete chemării naturii, în orice formă ar fi ea. Hygge ne aduce mai aproape de esența lucrurilor, iar cristalele naturale ne ajută să recoltăm binele din energiile care ne înconjoară și să învingem negativitatea și emoțiile neplăcute, conectându-ne tot mai mult la ceea ce contează cu adevărat. Dar primul pas este să vrem să ne cunoaștem mai bine și să accesăm toată puterea care zace în noi. Voi l-ați făcut deja?

Articol scris pentru SuperBlog 2020, sponsor StoneMania Bijou.

*Surse foto: stonemania.ro, Freepik, puse în colaj cu Canva.

 

Te-ar putea interesa

Urmărește discuția
Notificări
guest
2 Comments
cel mai vechi
cel mai nou
Inline Feedbacks
View all comments
Inimadincuvinte
Inimadincuvinte
3 ani

Îmi plac tare mult copaceii aceia și articolul e plăcut