ZONA ZERO

Ana Mănescu, între real și fantastic – Interviu

Ana-Manescu Interviu

Scriitoare, traducătoare, zAnă urbană și ”mamă” de pisici, Ana Mănescu m-a fermecat cu Sinuciderea Ielelor cum nu o mai făcuse nimeni de ceva timp încoace. Rândurile ce curg din penița ei sunt magice, și am regăsit părți uitate din mine în poveștile cu zmei citite în miez de noapte; pentru că Ana scrie despre fiecare dintre noi, despre continua luptă de a fi, despre tumultul vieții.

I: Bună, Ana! Ești un om frumos care așterne vise pe hârtie. Spune-ne, te rog, ce anume te ghidează în viață, atât pe plan personal cât și profesional? Cum reușești să rămâi o visătoare în aceste vremuri încercate? Care este secretul tău?

Mă ghidează emoțiile cele mai puternice, frica și dorința. Bătălia asta înseamnă că sînt departe de a visa cu ochii deschiși, boemă și senină. Din contră, visurile mi se par periculoase, pentru că te poți pierde în fantezie. Fără acțiune, visurile nu fac decît să te frustreze. Așa că secretul este că sînt încăpățînată și obsesivă. În fiecare zi mă prăbușesc în cele mai întunecate locuri din mine, și în fiecare zi aleg să mă cațăr la loc spre lumină.

I: Când ai experimentat pentru prima dată puterea cuvântului scris? Care a fost prima carte ce a lăsat o amprentă adâncă în sufletul tău?

Mi-a plăcut dintotdeauna să citesc, dar cred că am înțeles cu adevărat că literatura îți poate salva viața cînd aveam 22 de ani. Eram la pămînt și am citit o carte scrisă cînd autoarea ei fusese la pămînt. De aceea e Harry Potter povestea mea preferată, dincolo de faptul că e bine scrisă. Nu numai că m-a scos dintr-o prăpastie, dar mi-a arătat și că drumul pe care îmi fusese groază să pășesc era singura cale pentru mine.

I: Cât de mult din Ana Mănescu regăsim în personajele tale? Care dintre ele crezi că te reprezintă cel mai bine? Există un personaj prin intermediul căruia ai creionat o oarecare ”tu” așa cum te-ai vedea în viitor?

Nu proiectez versiuni ideale și viitoare ale mele în personaje. Din contră, scriu ca să îmi procesez obsesiile, așa că în toate cărțile mele e o parte semnificativă din cine sînt sau am fost. În momentul acesta, mă regăsesc cel mai mult în personajele din Sinuciderea Ielelor, pentru că este o carte despre alegerea propriului drum, despre lupta pentru tine însuți, chiar dacă asta înseamnă sacrificii.

I: Care a fost cea mai mare provocare de până acum din viața de scriitoare? Cum ai depășit-o?

Sindromul impostorului. Nu l-am depășit. Nu sînt sigură că o voi face vreodată. Dar scriu oricum.

I: În ce stil literar te regăsești cel mai mult? Ai vreo ”plăcere vinovată” în ceea ce privește lectura?

Fantastic, clar. Tot despre umanitate vorbește, dar într-un decor magic.

Nu cred în vinovăție asociată cu plăcerea, nici în lectură, nici în viață.

I: Care este marea ta pasiune ce nu aparține sferei literare? Cum se relaxează Ana Mănescu atunci când nu scrie sau citește?

Nu mă relaxez, sînt în priză pînă pic de epuizare. Asta pentru că marea mea pasiune este să alerg după visurile alea nemernice, și sînt multe. Cînd obosesc, ascult muzică și stau cu pisicile.

I: Dacă ai fi o zână, ce fel de zână ai fi și ce puteri ai avea?

Știi, înainte ți-aș fi spus că vreau să fiu o nereidă, pentru că apa e singurul loc în care mă simt liberă, deși nu sînt deloc o înotătoare bună. Însă acum că sînt așa de poluate mările, nu mai e rost de viețuit în ele. Așa că mă reorientez. Mi-ar plăcea să fac parte dintr-o ceată de Iele, să îmi fac veacul prin păduri, să zbor pe stînci sălbatice, să am grația de a dansa în cercuri fără să amețesc. Pot înota și-n lacuri ascunse, la o adică. Aș vrea să cred că aș fi o zînă bună, care ajută rătăciții să își găsească drumul și care strînge gunoaiele de prin natură. Poate de aceea e pîrjolită iarba în urma Ielelor, fiindcă ard sticle și ambalaje, cu vreun filtru magic, ca să nu ajungă noxele în atmosferă.

*credit foto Diana Trăncuță

Te-ar putea interesa

Lasă un comentariu

avatar
  Urmărește discuția  
Notificări